PNL cere conducerii Parlamentului să înceapă procedura de demitere a lui Mişu Negriţoiu de la şefia ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa

Liderii grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat au depus, miercuri, la Parlament, o solicitare oficială, către Birourile Permanente reunite, în care cer declanşarea procedurii de demitere a lui Mişu negriţoiu din funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Ca urmare a gravelor probleme cu care se confruntă Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi a dezbaterilor care au avut loc în comisiile de specialitate ale Parlamentului, Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal solicită convocarea de urgenţă a Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în scopul începerii procedurii de demitere a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, domnul Mişu Negriţoiu, precum şi a întregii conduceri a ASF“, se arată în solicitarea transmisă conducerii celor două Camere ale Parlamentului. 

Solicitarea este semnată de Eugen Nicolăescu şi Ion Popa - liderii grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat.

Mişu Negriţoiu a fost audiat luni în Comisia economică a Camerei Deputaţilor. Cu acest prilej, Mişu Negriţoiu a afirmat că refuză să-şi dea demisia din funcţia de conducere a autorităţii, deoarece consideră că şi-a îndeplinit bine mandatul. 

Preşedintele comisiei economice, Mihai Tudose (PSD) a preciat că toţi membrii comisiei i-au cerut demisia de onoare lui Mişu Negriţoiu. „În contextul în care acesta refuză, mergem cu procedurile mai departe cu comisiile reunite. Acesta vor face un acord comun şi vor solicita plenului acest vot de demitere. Va dura o lună-două“, a spus Tudose.

Şeful Comisiei economice i-a reproşat lui Mişu Negriţoiu performnaţa slabă la conducerea ASF. „Toţi actorii sunt nemulţumiţi. În paralel cu o nouă conducere, va trebui ca şi Parlament, să amendăm ordonanţa care este pe traseu, privind RCA-ul, sau trebuie amendată cu un text nou de lege care să răspundă nevoilor din piaţă“, a completat Tudose.

Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa.  Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica - ASF.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Laura Cosoi a anunțat în premieră în podcastul lui Horia Brenciu sexul celui de-al cincilea copil. Actrița mai are patru fete
Și în postul Paștelui poți mânca bine. Plăcințele ardelenești de post cu varză călită și boia. Delicioase, sățioase și ușor de preparat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui