Planuri de vacanţă cu „paşapoarte Covid-19” şi culoare speciale. Ce decizii au luat miniştrii turismului din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Miniştrii Turismului din UE au stabilit că se va putea pleca în vacanţe cu ajutorul unor aşa-numite „paşapoarte Covid-19” şi deschiderea unor coridoare speciale pentru călătorii, transmite DPA.

"Turismul a înregistrat un declin imens şi neaşteptat... din cauza pandemiei de coronavirus", a declarat ministrul croat al Turismului, Gari Cappelli, care a prezidat videoconferinţa, în condiţiile în care Croaţia deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE.

„Avem nevoie de un plan comun, la nivel european, pentru a gestiona criza", a spus Gari Cappelli la finalul reuniunii. Acest plan ar trebui să includă un document "bazat pe un protocol valabil în toate ţările membre UE”, a adăugat oficialul croat.

„Am început de asemenea să discutăm despre coridoare de călătorie aeriene, feroviare şi terestre şi sper că vom putea ajunge la un acord şi asupra acestora. Acolo unde nu vom putea, vom merge spre acorduri bilaterale cu ţările interesate”, a mai spus Gari Cappelli, citat de DPA şi Agerpres.

Croaţia, ţară al cărei litoral la Marea Adriatică se întinde pe o lungime de peste 1.500 de kilometri şi cuprinde mii de insule, este puternic dependentă de veniturile din turism, la fel ca şi Grecia, Italia, Spania şi Portugalia.

Însă întreaga Uniunii Europeană este interesată de modul cum evoluează lucrurile în turism, sector care este responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE, susţine ministrul croat al Turismului.

La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă, francezul Thierry Breton, a apreciat că sectorul turismului va avea nevoie de "fonduri fără precedent pentru a depăşi criza". Potrivit lui Thierry Breton "este nevoie de un "nou Plan Marshall" cu un buget european puternic, pentru a relansa Europa şi a pune la punct o uniune mai puternică şi mai rezistentă" a apreciat comisarul european într-un comunicat publicat la finalul videoconferinţei miniştrilor Turismului.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO