Planul de redresare pentru CFR Marfă a fost omologat. Compania trebuie să genereze profit din al doilea an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Marfă are active să plătească datoriile şi să ramburseze ajutorul de stat

Planul de redresare prin concordat preventiv al CFR Marfă a fost omologat astăzi de către judecătorul sindic, după aprobarea de către creditorii care deţin peste 75% din totalul creanţelor, conform prevederilor legale.

CFR Marfă a parcurs deja în mod accelerat primele etape premergătoare restructurării. CITR, o companie Impetum Group cu experienţă în administrare concordatară, a facilitat depunerea în mai puţin de 30 de zile a planului de redresare, efectuarea negocierilor cu creditorii şi omologarea planului.

Planul de redresare prevede eficientizarea companiei, astfel încât să genereze profit operaţional din cel de-al doilea an al derulării procedurii de concordat preventiv şi obţinerea de venituri prin valorificarea şi darea în plată a unor active, cu scopul capitalizării sale şi al achitării creanţelor.

Planul de redresare aprobat se bazează pe analiza activităţii curente a societăţii, respectiv a raportului dintre activele aflate în patrimoniul CFR Marfă SA, inclusiv din perspectiva gradului de utilizare a acestora, şi datoriile înscrise în evidenţele contabile. „Accesarea concordatului preventiv a luat în considerare încă de la început şi contextul iminentei decizii a Comisiei Europene cu privire la recuperarea ajutorului de stat acordat CFR Marfă de către Statul Român, chiar dacă nu era cunoscut cuantumul sumei datorate. Omologarea concordatului preventiv creează contextul favorabil redresării CFR Marfă şi deblochează relaţiile sale cu partenerii de business. Înţelegem provocările operatorului feroviar şi suntem pregătiţi să folosim experienţa noastră şi toate instrumentele juridice în beneficiul restructurării CFR Marfă”, a declarat Aurel Podariu, Senior Partner CITR.

Analiza realizată prin planul de concordat arată că activul societăţii este mult superior pasivului, chiar în condiţiile în care societatea trebuie să acopere integral ajutorul de stat. Astfel, datoriile totale ale companiei, luând în calcul chiar şi decizia Comisiei, sunt mult sub activul companiei care este de 5,1 miliarde de lei, aşa cum arată evidenţele contabile şi evaluările avute în vedere la depunerea planului concordatar. În plus, conform comunicărilor oficiale ale Comisiei Europene, se pot depune inclusiv cereri de acceptare a recuperării prin mijloace alternative, cum ar fi recuperarea în natură sau compensarea creanţelor ajutor de stat cu creditele existente deţinute de beneficiarul ajutorului de stat. CITR analizează, aşadar, şi formularea unor astfel de cereri către Comisie, iar cadrul instituit de procedura de concordat poate favoriza acceptarea acestora.

Următorul pas în procedură este implementarea planului de redresare omologat de către judecătorul sindic. Suntem optimişti şi credem în posibilitatea de redresare a CFR Marfă, societatea împreună cu administratorul concordatar urmând să propună măsuri alternative de recuperare şi a ajutorului de stat, cu păstrarea activităţii într-o structură mai suplă, măsuri care să fie agreate cu Comisia Europeană şi pentru care există cadru legal.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Firea recunoaște: „Un candidat unic pentru alegerile locale ar fi fost o variantă mai sigură”. Cum explică pasul în spate
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Fiica lui Brigitte Macron a vorbit despre „deteriorarea stării de sănătate” a mamei sale, care este hărțuită cibernetic
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO