Planul care ar transforma BRD în cea mai mare bancă locală, detronând BCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupurile mamă ale BRD şi Unicredit, respective Societe Generale şi Unicredit SpA ar putea fuziona, din cauza problemelor de capital cu care se confruntă banca italiană, potrivit presei internaţionale.



Un purtător de cuvânt al UniCredit spune că sunt speculaţii şi că nu comentează, fără să infirme discuţiile.

Mişcarea ar transforma BRD cea mai mare bancă locală, depăşind astfel BCR, care ocupă în prezent poziţia de lider.

Duminică, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că UniCredit SpA ar putea încerca să-şi majoreze capitalul cu o sumă cuprinsă între 10 şi 13 miliarde de euro, printr-o emisiune de acţiuni, menită să risipească temerile privind nivelul capitalului grupului bancar Italian.

O emisiune de acţiuni de peste zece miliarde de euro ar fi apreciată de autorităţile de reglementare, deşi principalii acţionari ai băncii ar putea fi în imposibilitatea de a-şi menţine actualele participaţii.

Săptămâna trecută, UniCredit a anunţat că, în urma vânzărilor de active, indicele de adecvare a capitalului Tier 1 s-a situat la sfârşitul lunii septembrie la 10,82%, de la 10,33% la sfârşitul lunii iunie, şi peste estimările analiştilor.

Dar nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, susţin sursele, deoarece banca lucrează la un plan de vânzare masivă a creditelor neperformante.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete