Piperea: Oltchim are peţitori britanici. Compania ar putea ieşi din insolvenţă la mijlocul lui 2017, în cel mai fericit caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul chimic Oltchim, aflat în reorganizare judiciară de peste trei ani, este curtat mai nou de un fond de investiţii britanic, pe lângă care şi-a arătat interesul şi un consorţiu româno-britanic, a declarat pentru News.ro unul din administratorii judiciari, avocatul Gheorghe Piperea, care spune că Oltchim ar putea ieşi din insolvenţă, în cel mai fericit caz, la mijlocul anului viitor.

„Dacă ar fi după mine, ar trebui să închidem toată povestea asta la jumătatea anului 2017. Dar avem la dispoziţie încă doi ani şi jumătate pentru a termina totul. În cel mai fericit scenariu, ar trebui ca la anul să se termine“, a afirmat Piperea.

El a arătat că planul A, cel optimist, este să se încheie procesul de selecţie a unui investitor şi de vânzare a combinatului până la sfârşitul acestui an şi ca Oltchim să iasă din insolvenţă la mijlocul anului viitor.

Administratorul judiciar precizează că, după vânzare, urmează mai multe etape, precum acordurile privind salariaţii şi procesul de închidere a ceea ce mai rămâne din Oltchimul vechi.

„Sunt nişte proceduri judiciare care ar putea să însemne şi nişte apeluri, nişte contestaţii“, subliniază Piperea.

Planul B ar fi ca, la ieşirea din insolvenţă, administratorii judiciari să predea statului un Oltchim curat, cu un profit „consistent“, fără datorii, iar statul să se ocupe mai departe de privatizarea combinatului.

Compania chineză Junlun Petroleum nu a mai dat însă niciun semn de câteva luni în ceea ce priveşte procesul de vânzare a Oltchim SPV.

„Este vorba de un consorţiu româno-britanic şi a apărut un nou partener, un fond de investiţii britanic. De la chinezi nu mai avem veşti de câteva luni, nu mai ştim nimic“, a punctat avocatul.

El nu a putut dezvălui numele celor doi investitori interesaţi de Oltchim SPV, întrucât sunt confidenţiale până la momentul selecţiei.

Potrivit lui Piperea, procesul de selecţie a investitorilor continuă şi pot apărea oricând alte companii interesate de combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, compania Chimcomplex SA Borzeşti, controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, anunţa în urmă cu două luni că este interesată să cumpere active ale Oltchim, la care derulează în prezent o procedură de audit. Chimcomplex a participat şi la licitaţia din 2012 pentru privatizarea Oltchim, dar a pierdut în faţa lui Dan Diaconescu, care a anunţat o ofertă financiară mai bună.

Comisia Europeană a anunţat luna trecută că a lansat o investigaţie aprofundată împotriva României, referitoare la ştergerea de datorii ale Oltchim şi continuarea aprovizionării acesteia de către companii de stat, în pofida înrăutăţirii situaţiei financiare, pentru a analiza dacă aceste acţiuni respectă reglementările comunitare în domeniul ajutoarelor de stat.

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane euro.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul chimic a avut anul trecut un profit net preliminat de 2,3 miliarde lei, determinat de anularea datoriilor, de la pierderi de 459,3 milioane lei în anul 2014. Acestea sunt cele mai bune rezultate economico-financiare de la deschiderea procedurii de insolvenţă. 

Cifra de afaceri preliminată a Oltchim a crescut anul trecut cu 18% (114,8 milioane lei), până la 742,4 milioane lei, de la 627,5 milioane lei în 2014 şi 497,95 milioane lei în 2013.

Oltchim este una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei. Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!