Piaţa imobiliară este sub semnul incertitudinii în 2022, după recordul de livrări de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Livrările de locuinţe pe parcursul anului trecut au stabilit un record absolut al pieţei rezidenţiale de după 1989, 72.522 de locuinţe fiind finalizate la nivel naţional, în creştere cu 7% faţă de volumul înregistrat în 2020, potrivit unei analize a Cushman & Wakefield Echinox.

Analiza companiei de consultanţă imobiliară se bazează pe datele preliminare colectate din buletinele statistice judeţene publicate de Institutul Naţional de Statistică.

În perioada 2016-2020, pe fondul unor creşteri solide atât din punct de vedere economic cât şi a puterii de cumpărare, s-a înregistrat o medie naţională anuală de aproximativ 60.100 de locuinţe livrate (cu un vârf de 67.816 în 2020, precedentul an record de după 1989). Astfel, anul trecut a fost consemnată o creştere importantă din acest punct de vedere în majoritatea judeţelor, doar în 10 dintre acestea fiind livrate mai puţine locuinţe comparativ cu 2020.

În Bucureşti (13.344) şi Ilfov (8.666) au fost finalizate în total 22.010 locuinţe în 2021 (o creştere anuală de 6%), având aşadar o cotă de piaţă de 30% din totalul livrărilor la nivel naţional. De asemenea, judeţe precum Timiş (7.460 locuinţe finalizate, +24%), Iaşi (3.389, +66%), Arad (1.042, +74%) sau Bistriţa Năsăud (1.029, +51%) au consemnat o evoluţie pozitivă din această perspectivă. 

Pe de altă parte, un număr mai redus de livrări noi comparativ cu 2020 a fost realizat în Cluj (4.675, -15%), Braşov (2.986, -27%) sau Bacău (768, -43%), judeţe care, deşi au înregistrat un recul în 2021, s-au aflat în anii anteriori printre zonele fruntaşe din punct de vedere al evoluţiei acestui indicator.  

Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox: „2021 a fost un an record al pieţei rezidenţiale din perspectiva locuinţelor finalizate şi a faptului că majoritatea covârşitoare a acestora a fost absorbită în interval foarte scurt de clienţi. 2022 se prefigurează a fi un an mai complicat, atât pe fondul creşterii continue a preţurilor materialelor de construcţie şi a inflaţiei, ce a atins un nivel de 8,5% în luna februarie, cât şi a incertitudinii cauzate de războiul aflat în desfăşurare în Ucraina.

De asemenea, creşterea dobânzii de politică monetară este de aşteptat să aibă un impact direct asupra creditării, mai ales începând cu al doilea semestru al anului, fapt care probabil va încetini atât livrările de noi locuinţe, dar şi tranzacţiile ulterioare. Există în schimb premisele ca, începând cu prima parte a anului viitor, inflaţia să fie ţinută sub control, iar impactul acesteia asupra creditării să fie diminuat, fapt ce ar mai reduce incertitudinea din acest segment, segment ce are fără discuţie nevoie de noi proiecte de calitate, luând în calcul că mai puţin de 15% din stocul de locuinţe la nivel naţional a fost finalizat după 1989.” 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție