Piaţa construcţiilor de locuinţe, înapoi la nivelul din perioada de boom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statisticile pe anul trecut relevă o creştere susţinută a volumului construcţiilor rezidenţiale, potrivit celui mai recent raport publicat de Analize Imobiliare, care estimează că în trimestrul patru din 2017 vor fi finalizate peste 20.000 de locuinţe, nivel apropiat de nivelul anului 2009.

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în trimestrul al treilea din 2017 au fost date în folosinţă 16.315 locuinţe la nivel naţional, ceea ce echivalează cu o creştere de aproape 27% (3.464 de unităţi locative) faţă de intervalul corespunzător din 2016 şi, respectiv, cu una de aproape 26% (3.342 de unităţi) faţă de cele trei luni anterioare. Livrările consemnate în al treilea sfert al anului trecut au dus numărul locuinţelor finalizate în primele nouă luni ale anului trecut la un total de 39.372, cu circa 6,5% (adică 2.415 unităţi locative) mai mult decât în perioada similară a anului precedent.

Mai multe livrări în T4                    

Având în vedere că, în mod tradiţional, volumul livrărilor de locuinţe creşte pe final de an, reprezentanţii Analize Imobiliare estimează că numărul locuinţelor finalizate în ultimul trimestru din 2017 va ajunge la peste 20.000. Această cifră ar reprezenta un adevărat record al ultimilor ani – dat fiind că acest prag a fost depăşit ultima dată în ultimul trimestru din 2009.

O asemenea evoluţie ar însemna, totodată, că pe tot parcursul lui 2017 vor fi fost livrate circa 60.000 de unităţi locative, cifră foarte apropiată de rezultatele consemnate în perioada de dinainte de recesiune, respectiv în 2008 (circa 64.000 de unităţi) şi 2009 (62.000).

Zona de Sud-Est, cea mai mare creştere

Potrivit datelor INS, în perioada iulie-septembrie 2017 au fost consemnate creşteri ale volumului de livrări (faţă de trimestrul anterior) în majoritatea regiunilor de dezvoltare analizate: cel mai mare salt, de circa 86%, a avut loc în Sud-Est (de la 1.174 la 2.186 de unităţi locative finalizate), pe următoarele locuri situându-se zona de Nord-Vest (un plus de aproape 70%, de la 1.888 la 3.208 unităţi), regiunea Centru (+53,6%, de la 1.597 la 2.453 de unităţi), Sud-Vest-Oltenia (+38%, de la 466 la 643 de unităţi), Vest (+35%, de la 1.300 la 1.755 de unităţi), Nord-Est (+20%, de la 1.842 la 2.208 de unităţi) şi Sud-Muntenia (+6,5%, de la 1.293 la 1.378 de unităţi). Singura excepţie de la această tendinţă ascendentă este reprezentată de zona Bucureşti-Ilfov, unde volumul livrărilor a scăzut cu circa 27% în trimestrul al treilea, de la 3.413 la 2.484 de locuinţe.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică