Petrom calcă pe urmele Romgaz şi Electrica. Acţionarii companiei au aprobat listarea companiei pe bursa de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii Petrom au aprobat, marţi, listarea secundară a companiei pe bursa de la Londra, la propunerea Fondului Proprietatea, scrie Mediafax, care citează surse apropiate companiei.

Fondul Proprietatea a propus, în august, listarea companiei de petrol şi gaze pe bursa de la Londra, printr-o emisiune de certificate de depozit având la bază acţiuni ale companiei. FP a informat separat că analizează variante pentru reducerea participaţiei deţinută la companie prin vânzarea unui pachet de cel puţin 4% din acţiunile Petrom, astfel încât să-şi reducă deţinerea de la 19% din prezent, la sub 15%.

La scurt timp de la convocarea AGA, OMV, acţionarul majoritar al companiei, a anunţat că susţine operaţiunea. „Vedem beneficiile unui program de GDR-uri (certificate de depozit – n.r.) în ceea ce priveşte creşterea vizibilităţii pentru OMV Petrom şi îmbunătăţirea lichidităţii totale la tranzacţionare, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra acţionarilor“, a afirmat Robert Lechner, purtător de cuvânt al grupului austriac.

Alte avantaje ale operaţiunii sunt, potrivit FP, diversificarea bazei de acţionari şi extinderea acoperirii de către brokerii internaţionali.

OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Fondul Proprietatea are o deţinere de 19%, iar statul român are 20,6%.

Pe bursa de la Londra mai sunt deja listate companiile de stat Romgaz şi Electrica, dar şi Fondul Proprietatea.

Petrom este cea mai profitabilă companie din România şi extrage aproape întreaga cantitate de ţiţei a ţării şi jumătate din producţia de gaze.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple