Petrolul din Iran va fi rafinat la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iranul se află pe al patrulea loc la nivel mondial în ceea ce priveşte rezervele de ţiţei FOTO: Guliver/ Getty Images

Iranul va trimite un milion de barili de ţiţei la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, potrivit unor surse Reuters.

Odată cu ridicarea sancţiunilor în această lună, Iranul vrea să-şi atingă ţinta de majorare a producţiei cu 500.000 de barili pe zi. Aşadar, şase petroliere vor livra ţiţei cumpărătorilor din Europa şi Asia în februarie, scrie Agerpres.

Primul cumpărător european al ţiţeiului din Iran ar putea fi Litasco, divizia comercială a grupului rus Lukoil. Litasco va livra în România un milion de barili de ţiţei. Acesta va fi încărcat pe data de 5 februarie în terminalul iranian Kharg Island.

„Teheranul şi-a majorat producţia de ţiţei cu cel puţin 500.000 de barili pe zi şi piaţa va vedea asta în următoarele zile. Există trei contracte finalizate cu clienţi europeni, de asemenea se negociază cu clienţii tradiţionali din Asia, în special India”, susţine o sursă din Iran.

Comunitatea internaţională a ridicat, în 17 ianuarie, toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, conform acordului nuclear încheiat pe data de 14 iulie 2015.

Rafinăriile europene cumpărau aproximativ 800.000 de barili pe zi de la Iran, înainte de aplicarea sancţiunilor. Însă, în ultimii ani, aceste volume au fost înlocuite cu petrol din Irak, Arabia Saudită şi Rusia.

Iranul este pregătit să-şi recâştige clienţii şi a încheiat deja acorduri pentru vânzarea de ţiţei cu grupul francez Total şi Greek Hellenic Petroleum.

În plus, Iranul vrea să mărească exporturile de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, în conformitate cu condiţiile de pe pieţe şi excedentul existent, a declarat pe 17 ianuarie Amir Hossein Zamaninia, adjunctul ministrului petrolului din Iran. Acesta a precizat că Teheranul doreşte să extindă cu încă 500.000 de barili pe zi cantitatea exportată în următoarele luni. 

Totodată, grupul rus Lukoil a semnat, în 25 ianuarie, un acord cu autorităţile din Iran pentru două proiecte de explorare în sud-estul ţării. Valoarea acestui contract ajunge la circa şase milioane de dolari, potrivit directorului al diviziei de explorare National Iranian Oil Company, Hormoz Qalavand.

Preţul petrolului a scăzut sub pragul de 30 de dolari, pentru prima dată începând cu martie 2004, odată cu turbulenţele financiare din China (al doilea mare consumator de petrol din lume) şi temerile privind revenirea Iranului pe piaţa ţiţeiului. 

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică