Peste 600.000 de români au primit bani în septembrie pentru plata facturilor la energie

0
Publicat:

Ministrul Muncii a anunțat marți că au fost virate sumele pentru plata facturilor din septembrie prin tichetele de energie, un sprijin în valoare de peste 34 de milioane de lei, destinat unui număr de peste 600.000 de beneficiari.

Peste 600.000 de români au primit bani în septembrie pentru plata facturilor la energie

Este un ajutor important pentru familiile şi persoanele vulnerabile, care se confruntă cu cheltuieli tot mai mari şi pentru care fiecare leu contează. Este nevoie să afle cât mai mulţi potenţiali beneficiari. Cei care îndeplinesc condiţiile pot aplica în continuare pentru tichetul de energie, fie online, fie direct la oficiile poştale", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a anunţat, la rândul său, printr-un comunicat că a efectuat o nouă tranşă de plăţi pentru 628.173 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin acordat conform OUG nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflaţi în situaţia de sărăcie energetică pentru achitarea facturilor de energie electrică aferente lunii septembrie 2025.

Beneficiarii care au primit sumele în conturile de mandat pentru plata facturilor se pot prezenta la oficiile poştale cu factura emisă de furnizorul de energie şi pot utiliza banii pentru plata consumului de energie electrică din luna septembrie", se menţionează în comunicat.

Începând cu jumătatea lunii septembrie 2025, când a fost efectuată prima plată, ANPIS a transferat în conturile de mandat peste 93 de milioane de lei pentru aproximativ 632.000 de beneficiari ai acestui sprijin financiar, destinat plăţii facturilor de energie electrică.

Sprijinul financiar se acordă până la 31 martie 2026, astfel că cererile pentru tichetul de energie se pot depune oricând, online (EPIDS) sau fizic, la primării şi oficiile poştale. La achitarea facturii în oficiile poştale nu trebuie prezentat tichetul, ci factura emisă de furnizorul de energie electrică, precizează ANPIS.

Cine poate primi tichetele și unde se depune cererea

Potrivit Ministerului Muncii, sprijinul financiar se acordă persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin.

Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent și acces la un serviciu esențial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.

Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”