Peste 210 milioane de euro au iesit ilegal din tara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Potrivit ONPCSB, alte 59 de milioane de euro din afara au fost spalati in Romania * Peste 58% din persoanele implicate in spalarea de bani sunt romani

In decursul acestui an, de pe teritoriul Romaniei au iesit ilegal aproximativ 210,5 milioane de euro, principalele destinatii pentru acesti bani fiind China, Turcia, Egipt si Brazilia, a declarat, ieri, Iulian Dragomir presedintele Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB). Alte tari in care "au migrat" ilegal bani din Romania sunt Vietnam, SUA si Olanda, aproape o treime din restul tarilor nefiind nominalizate. In aceeasi perioada, in tara noastra a intrat ilegal suma totala de 58,8 milioane de euro, bani proveniti din Ungaria, Turcia, Elvetia si Statele Unite ale Americii si Germania, a mai precizat oficialul ONPCSB. Potrivit datelor Oficiului, majoritatea persoanelor care au fost implicate in spalari de bani sunt romani (aproximativ 58 la suta din cei implicati). In topul celor care au desfasurat astfel de operatiuni urmeaza cetatenii turci (12 la suta), irakieni (opt la suta) si chinezi (sase la suta). Intr-un procentaj mai mic (2 la suta) urmeaza sirienii, moldovenii si iordanienii. In prezent, 873 de persoane sunt suspectate de spalari de bani, toate datele despre operatiunile acestora fiind transmise Parchetului National Anticoruptie si Parchetului inaltei Curti de Casatie si Justitie. "Din analizele realizate de la inceputul anului pana in prezent, s-a remarcat ca spalarea fondurilor obtinute din infractiuni este un adevarat flagel care a capatat o amploare deosebita, iar fenomenul in sine este unul dintre cele mai grave pericole din cadrul crimei organizate. Operatiunile in numerar, infiintarea si functionarea firmelor-fantoma si vulnerabilitatile sistemului financiar-bancar sunt doar cateva elemente care contribuie la facilitarea spalarii banilor", a mai precizat presedintele ONPCSB. Pe de alta parte, Iulian Dragomir a declarat ca un functionar din cadrul Oficiului ar fi comis anumite fapte de natura penala, urmand ca in acest caz sa fie sesizat Parchetul National Anticoruptie. De altfel, noul presedinte al Oficiului, judecatorul Iulian Dragomir, a relevat o serie de "scapari" ale fostei conduceri, refuzand insa sa faca alte comentarii pe aceasta tema. Potrivit lui Dragomir, Curtea de Conturi a facut verificari in legatura cu activitatea Oficiului, care pana in luna aprilie a fost coordonat de Ion Melinescu, eliberat din functie la cerere. Potrivit lui Iulian Dragomir, Curtea de Conturi a gasit "sapte nereguli", comunicand noii conduceri a Oficiului sa "ia masuri".

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete