Peso-ul mexican a atins un nivel minim istoric, din cauza temerilor că victoria lui Trump va înrăutăţi relaţiile cu SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda naţională a Mexicului, peso, s-a depreciat vineri până la un nivel minim istoric, iar mulţi economişti se aşteaptă la o devalorizare şi mai mare în perioada următoare, din cauza temerilor că victoria în alegerile prezidenţiale a lui Donald Trump va duce la o înrăutăţire a relaţiilor cu Statele Unite, ţară de care economia mexicană este complet dependentă, relatează Reuters.

Investitorii se tem că victoria lui Donald Trump va duce la o degradare a relaţiilor politice şi economice dintre Mexic şi SUA, astfel că moneda mexicană a ajuns să fie tranzacţionată cu 21,30 unităţi pentru un dolar, comparativ cu 18,5 unităţi înainte de alegeri, ceea ce înseamnă o depreciere cu 15%. 

Devalorizarea s-a agravat după o conferinţă de presă a ministrului Finanţelor, José Antonio Meade, în care acesta nu a anunţat niciun fel de măsură pentru stoparea deprecierii peso-ului.

Autorităţile mexicane au preferat să nu intervină în sprijinuul monedei naţionale, aşteptând şedinţa de politică monetară a băncii centrale, care va avea loc săptâmâna viitoare.

Donald Trump a afirmat, în campania electorală, că va construi un zid la frontiera dintre SUA şi Mexic, finanţat de către autorităţile mexicane, pentru a opri imigraţia ilegală, şi că va expulza milioane de imigranţi ilegali aflaţi în prezent în Statele Unite. 

În plus, Trump a promis că va renegocia Acordul de liber-schimb nord-american (NAFTA), semnat între SUA, Canada şi Mexic. 

Economiştii de la Oxford Economics au revizuit deja în jos estimarea privind creşterea economiei mexicane în 2017 şi 2018, la 2,1% şi 2,2%, de la 2,5%, respectiv 2,4% în prognozele anterioare. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele