Performanţa funcţionarilor publici va fi evaluată anual. Urmează concedieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa prezentată marţi seara de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, cuprinde şi prevederi legate de evaluarea funcţionarilor publici, din punct de vedere al performanţelor individuale.

„Evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici pentru anul 2018 se realizează în perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 martie 2019”, se arată în ordonanţă.

Amintim că în noiembrie 2017, Eugen Teodorovici anunţa că vrea să schimbe statutul funcţionarului public, fiind de părare că mulţi dintre angajaţii statului nu-şi justifică salariul. 

“Eu sunt pentru o externalizare radicală către piaţă a fondurilor europene. Statul nu are deschidere către mediul privat, este foarte închis. O altă propunere ar fi să desfiinţăm statutul funcţionarului public. Când mă voi întoarce în administraţia publică, că sigur mă voi întoarce, voi desfiinţa tot ce înseamnă statutul funcţionarului public, adică să fie doar personal contractual. Mai bine ca funcţionarul să fie personal contractual şi să demonstreze şefului că merită să vină şi a doua zi la lucru. Nu mai ţine să se laude pe la colţuri funcţionarul public că a schimbat 15 miniştri şi îl schimb şi pe ăsta... Veţi vedea cât vor zbârnâi, nu vor mai avea timp nici să bea apă. Acum, alocă foarte puţin timp pentru muncă şi restul pentru ţigări, Facebook şi altele", a spus Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor în Guvernul Ponta

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa