Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profit dublu la Romgaz Profitul Romgaz Mediaş s-a dublat în primul trimestru, ajungând la 274,52 milioane lei, în timp ce afacerile companiei de stat au avansat cu 23,6%, de la 882,86

Profit dublu la Romgaz

Profitul Romgaz Mediaş s-a dublat în primul trimestru, ajungând la 274,52 milioane lei, în timp ce afacerile companiei de stat au avansat cu 23,6%, de la 882,86 milioane lei la 1,09 milioane lei, pe fondul creşterii vânzărilor de gaze naturale, datorată temperaturilor mai scăzute de la începutul acestui an. (Mediafax)

Vânzări în creştere cu 31% pentru Dacia

Vânzările totale ale Dacia au ajuns la 83.917 unităţi în primele patru luni ale acestui an, în creştere cu 31,1% faţă de anul trecut. Cea mai mare creştere a fost înregistrată de vânzările vehiculelor comerciale uşoare (LCV), mai mari cu 71,1% (5.101 unităţi) faţă de rezultatele din aceeaşi perioadă a lui 2007. Şi vânzările maşinilor personale (PC) au înregistrat o mărire, de 29,2%, ajungând la 78.816 unităţi în 2008. Dacia a avut, în primele patru luni ale acestui an, cea mai mare creştere a vânzărilor în cadrul grupului Renault. (NewsIn)

Ozer Construction, investiţii de peste 95 mil. euro în rezidenţial

Compania Ozer Construction vrea să investească între 95 şi 117 milioane de euro în dezvoltarea a două proiecte rezidenţiale în Capitală. Primul proiect va fi amplasat în zona Aviaţiei, va include aproximativ 100 de apartamente şi va necesita o investiţie de 15 - 17 milioane de euro. Lucrările de construcţie vor începe în toamnă. Al doilea ansamblu va fi dezvoltat, începând cu 2009, pe un teren de 11 hectare în Berceni, iar investiţia va fi de 80 - 100 milioane de euro.(NewsIn)

Aeroportul Sibiu, deschis din iulie

Noul terminal şi pista Aeroportului Sibiu vor fi inaugurate pe 4 iulie, după ce Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a asigurat, apelând la credite, ultimele 10 milioane de euro necesare finalizării lucrărilor de extindere. "Zilele acestea, se vor finaliza lucrările la pista cea mare, iar pe 18 şi 19 mai, aeroportul va fi închis pentru montarea sistemului de balizaj. Pe 4 iulie, tot aeroportul va fi gata şi va fi inaugurat", a declarat vicepreşedintele CJ, Iosif Moldovan. (NewsIn)

Afaceri de 10 ori mai mari la Vega

Cifra de afaceri a Rompetrol Bucureşti, operatorul rafinăriei Vega Ploieşti, a avansat cu 49% în anul 2007, de la 149,9 milioane de dolari la 223,39 milioane de dolari, în timp ce profitul companiei a crescut de peste zece ori, de la 7,5 milioane de dolari la 76,3 milioane de dolari. Rafinăria Vega Ploieşti a avut o pondere de 72%, respectiv 393,19 milioane de lei, în cifra de afaceri a societăţii, faţă de 84%, în 2006. Deşi procentajul s-a redus, valoarea specificată a crescut cu 20%. (Mediafax)

Cereri sub aşteptări la APIA

Agricultorii au depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), până joi, termenul-limită, 1,05 milioane de cereri de sprijin financiar pentru plăţile la hectar, numărul solicitărilor fiind cu peste 15% mai mic faţă de cel de anul trecut, de 1,24 milioane, estimat şi pentru 2008. (Mediafax)

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”