PE: Multinaţionalele trebuie să declare public valoarea impozitului pe care îl plătesc în fiecare ţară a Uniunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

PE dă undă verde noilor norme care obligă marile companii multinaţionale să publice impozitele plătite în fiecare ţară a Uniunii, pentru a preveni evitarea obligaţiilor fiscale.

Prin adoptarea acestei legi joi, plenul a finalizat un proces legislativ îngreunat timp de cinci ani de câteva guverne europene.

Companiile multinaţionale şi filialele acestora cu venituri anuale de peste 750 de milioane EUR, care îşi desfăşoară activitatea în mai multe ţări ale Uniunii, vor trebui acum să publice valoarea impozitelor pe care le plătesc în fiecare stat membru. Aceste informaţii vor trebui puse la dispoziţie public şi pe internet, utilizând un model comun şi un format care poate fi citit automat.

Raportare detaliată pentru o mai mare transparenţă

Potrivit acordului aprobat de eurodeputaţi, pentru a se putea folosi mai bine informaţiile furnizate şi pentru a creşte transparenţa, datele puse la dispoziţie de către companii vor trebui să fie defalcate pe elemente specifice. Printre ele se numără: natura activităţilor desfăşurate de companie, numărul de angajaţi cu normă întreagă, cuantumul profitului sau pierderii înainte de impozitul pe venit, cuantumul impozitului pe venit acumulat şi plătit şi câştigurile acumulate.

Garanţii suplimentare pentru a preveni abuzurile din partea companiilor

Filialele sau sucursalele ale căror venituri se află sub pragul stabilit vor fi şi ele obligate să îşi publice informaţiile despre impozitul pe profit dacă se consideră că ele există doar pentru a ajuta compania să evite noile cerinţe de raportare.

Unele dispoziţii permit companiilor multinaţionale să fie scutite temporar de la anumite cerinţe de raportare, dar acestea sunt însă strict delimitate.

Acoperire extrateritorială

Rapoartele referitoare la transparenţa fiscală va cuprinde şi ţările de pe lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale din afara Uniunii (ţări aflate pe aşa-numitele liste „negre” şi „gri” ale Uniunii), în conformitate cu textul legislativ. Deşi eurodeputaţii au dorit dispoziţii mai stricte pentru a combate transferul profiturilor către paradisuri fiscale din afara Uniunii, noile norme vor scoate însă la iveală cazuri în care veniturile fiscale sunt pierdute în favoarea paradisurilor fiscale. În ianuarie 2021, Parlamentul a remarcat că, pe lista celor mai mari paradisuri fiscale, şase din primele 20 sunt state membre ale Uniunii, două dintre ele fiind chiar printre primele şase. Un studiu realizat de directorul Observatorului fiscal al Uniunii a concluzionat că aproximativ 80% din profiturile transferate în UE sunt direcţionate către paradisurile fiscale din cadrul Uniunii.

Coraportoarea Evelyn Regner (S&D, Austria) a declarat: „Persistenţa dă roade. În ciuda adversităţii şi a blocajului de peste cinci ani în Consiliu, putem afirma cu mândrie că s-a dat curs solicitării pentru o mai mare transparenţă fiscală a întreprinderilor. De prea mult timp corporaţiile şi-au stabilit propriile reguli. Datorită transparenţei oferite de raportarea publică pentru fiecare ţară în parte, vom putea acum să facem lumină în această junglă corporatistă opacă.”

Coraportorul Ibán García del Blanco (S&D, Spania) a declarat: „Am aşteptat mult textul adoptat astăzi pentru a spori transparenţa multinaţionalelor, creând astfel un precedent pentru întreaga lume. UE trebuie să pună capăt secretelor legate de locul şi modul în care operează întreprinderile multinaţionale şi de impozite pe care le plătesc în fiecare ţară. Cetăţenii, investitorii, sindicatele, cercetătorii şi jurnaliştii au dreptul de a cunoaşte aceste informaţii, iar corporaţiile trebuie să demonstreze că se comportă în mod responsabil.”

Următorii paşi

Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial. Statele membre vor dispune apoi de 18 luni pentru a transpune legea în legislaţia naţională. Aceasta înseamnă că întreprinderile vor trebui să respecte primele dispoziţii ale directivei până la jumătatea anului 2024.

Legislaţia include o clauză de revizuire; normele vor fi revizuite după patru ani şi vor fi prelungite în urma unei evaluări.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă