Patru zile de muncă pe săptămână, fără reducerea salariilor. Sute de firme din întreaga lume vor să aplice metoda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie de servicii financiare a redus săptămâna de lucru a angajaţilor de la cinci la patru zile, fără a le reduce însă nivelul salariilor, observând care au fost efectele acestui experiment derulat pentru opt săptămâni.

În urma analizeu s-a descoperit că productivitatea nu a fost afectată, nivelul stresului angajaţilor a scăzut, crescând în schimb implicarea acestora, scrie The Guardian.

Experimentul a fost efectuat de Perpetual Guardian, o companie de servicii financiare din Noua Zeelandă cu 240 de angajaţi. Acesta a început în noiembrie anul trecut, a durat opt săptămâni şi nu a implicat reduceri salariale. Procesul a fost monitorizat de profesori de la Universitatea din Auckland şi de la Universitatea de Tehnologie din Auckland.

La final, s-a constatat că nivelul de stres al angajaţilor a scăzut de la 45% la 38%.

În urma succesului repurtat, Perpetual Guardian a fost inundat cu peste 350 de cereri de informaţii, din 28 de ţări, în legătură cu experimentul. Majoritatea au provenit de la organizaţii din Marea Britanie, urmată de Australia, SUA şi Germania.

În Marea Britanie, după criza financiară, numărul mediu de ore de lucru a crescut. Dar companiile mici care au experimentat săptămâna de patru zile au ajuns la concluzia că performanţa a fost mai bună.

Însă acest lucru ridică întrebări cu privire la modul în care oamenii care lucrează în meseriile din prima linie, precum asistenţa medicală sau poliţia, îşi pot reduce orele de lucru fără a afecta serviciile publice pe care aceştia le oferă.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete