Patriciu: Încerc să cresc atunci când ceilalţi se tem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Dinu Patriciu consideră că cea mai proastă decizie pe care o poate lua un investitor este aceea de a vinde sub imperiul panicii şi spune că încearcă să câştige atunci când ceilalţi se tem.

„Fiecare investitor îşi stabileşte un prag de limitare a pierderii la care vinde orice s-ar întâmpla (2-4%). În funcţie de cât de raţional şi-a diversificat portofoliul, pierderea este minimizată şi uneori câştigi. Fac parte dintre cei care în general mizează împotriva pieţei aşa că, într-o situaţie ca cea de astăzi, mă aştept să câştig. Voi vedea în câteva zile“, a spus omul de afaceri.

Patriciu spune că majoritatea investiţiilor sale sunt în societăţi nelistate sau pe care le-a delistat pentru a le restructura. Astfel, căderile de pe burse nu au afectat portofoliul deţinut de omul de afaceri în aceste companii.

„Fiind vorba de investiţii pe termen lung, nu poate fi calculat efectul de moment. În timp este însă de prevăzut o înăsprire a condiţiilor de finanţare, mai ales în Europa. Grăbesc restructurarea şi încerc să cresc atunci când ceilalţi se tem“, a spus Patriciu. 

El a adăugat că neîncrederea investitorilor este acută în acest moment şi că, în Europa, totul depinde de cum va reuşi Banca Centrală Europeană să convingă mediul financiar că este hotărâtă să cumpere obligaţiunile italieneşti şi spaniole indiferent de riscul inflaţiei.

„Daca ai pornit pe acest drum, cele mai rele sunt jumătăţile de măsură. Ele duc la catastrofă imediată. Oricum, pe termen mediu, exista doar două ieşiri: renunţarea la euro ca monedă unică sau hiperinflaţia ce ne va afecta pe toţi“
, a adăugat omul de afaceri.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!