Pas înainte pentru trenul dintre Gară şi Aeroport. CFR a semnat contractul pentru dublarea liniei de cale ferată între Mogoşoaia şi Baloteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi societatea SC PORR CONSTRUCT SRL au semnat contractul pentru obiectivul de investiţii Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, proiect în valoare de 50,5 milioane lei, cu finanţare asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat.

„Durata de realizare a acestei investiţiei este, conform contractului, de 17 luni şi include cele două etape de implementare, elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreagul traseu, în lungime de aproximativ 8 km. Menţionăm faptul că, proiectul Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată, după 1989 pe reţeaua feroviară, exclusiv din fonduri de la Bugetul de Stat”, arată CFR SA, într-un comunicat. 

Potrivit companiei, contractul pentru dublarea liniei de cale ferată pe traseul Mogoşoaia - Baloteşti acoperă o gamă complexă de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întregul traseu, prin lucrări de consolidare şi lărgire terasament, montare a suprastructurii liniei pentru realizarea căii ferate duble pe întreaga distanţă, lucrări de reparaţii şi consolidare a 4 podeţe, 3 poduri şi o trecere la nivel, construirea noului Punctul de Oprire Aeroport (PO Aeroport), montarea instalaţiilor de semnalizare şi telecomunicatii feroviare pe întreaga distanţă şi instalaţii de energoalimentare pentru PO Aeroport.

„Menţionăm faptul că Punctul de Oprire Aeroport va fi o construcţie nouă, pe două niveluri (parter şi etaj), cu 2 peroane, fiecare în lungime de 150 m şi lătime de 3 m, accesul călătorilor la peroane fiind asigurat prin intermediul unor scări fixe şi rulante, iar accesul persoanelor cu dizabilităţi va fi asigurat prin intermediul unui lift”, arată CFR SA.

Compania susţine că prin finalizarea acestui obiectiv de investiţii Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoia - Baloteşti, parte integrantă a programului de Modernizare a liniei Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA va asigura o creştere a calităţii serviciilor de transport feroviar, prin introducerea de trenuri cu mers cadenţat, cu o frecvenţă convenabilă transportului de călători de navetă, favorabilă transportului de călători spre şi de la Aeroport, fără a influenţa traficul de călători de lung parcurs sau traficul de marfă pe relaţia Bucureşti - Urziceni.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”