Parlamentul European a cerut interzicerea vânzării de maşini cu combustibili fosili după 2035

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhva Adevărul

Până în 2035, toate maşinile şi furgonetele noi de pe piaţa UE trebuie să aibă emisii zero, a menţionat Parlamentul European.

Parlamentul European (PE) a susţinut miercuri o rezoluţie care propune efectiv interzicerea vânzării după 2035 a maşinilor noi cu emisii de CO2 peste zero. Sesiunea plenară a PE, la care a fost aprobat documentul corespunzător, a fost difuzată de serviciul de presă al acestui organism european.

„Rapportorul consideră că este necesar să se mărească în mod semnificativ nivelul de ambiţie al standardelor de CO2 pentru maşini şi autoutilitare şi menţine o dată-ţintă cel târziu în 2035: până la această oră, toate maşinile şi autoutilitarele noi de pe piaţa UE ar trebui să aibă emisii zero, „, se spune în explicaţia rezoluţiei.

Măsura, propusă de Comisia Europeană, a stârnit o dezbatere aprinsă între reprezentanţii diferitelor partide politice. La votul de miercuri, 339 de deputaţi au susţinut adoptarea documentului, 249 s-au opus, iar 24 s-au abţinut. Un amendament supus la vot, care ar reduce cerinţa de reducere a emisiilor nocive de la 100% la 90% şi ar permite păstrarea modelelor hibride, a fost respins cu o marjă restrânsă.

Interdicţia face parte din planul Comisiei Europene de a realiza o economie neutră din punct de vedere climatic în UE până în 2050. În 2021, CE a propus trecerea completă la vehiculele electrice din 2035 şi interzicerea producţiei de vehicule cu combustibil convenţional în UE. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite în Republica Cehă în iulie 2021, a susţinut extinderea producţiei de vehicule electrice şi ca ţările UE să subvenţioneze vânzările acestora către consumatori.

„Conform estimărilor Norilsk Nickel, bazate, printre altele, pe prognozele LMC Automotive şi Bloomberg, ponderea vehiculelor electrice şi hibrizilor în volumul producţiei din industria auto ar putea ajunge la 36% încă din 2025”, se arată în raport. (...) O creştere a producţiei de nichel de înaltă calitate ar putea permite producerea a 3,5-5,5 milioane de baterii pentru vehicule electrice, cu potenţialul de a reduce emisiile globale de CO2 cu 50-100 de milioane de tone, onform raportului de sustenabilitate al companiei Norilsk Nickel din 2021.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea