Parisul, următorul oraş european care va „arde”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata uriaşă a şomajului, mai ales în rândul tinerilor, scandalurile în care sunt implicaţi politicienii aflaţi la conducerea ţării, perspectivele tot mai sumbre privind evoluţia economiei, dar şi tradiţia manifestaţiilor de stradă din capitala franceză sunt motivele care îi fac pe economişti să spună că Parisul va fi cel mai probabil cuprins de proteste violente vara aceasta.

„Există două feluri de oraşe pe care le-am putea vedea «arzând» vara aceasta. Marile oraşe europene, cu Parisul în fruntea listei, care sunt extrem de vulnerabile. Parisul are o istorie mai bogată în ceea ce priveşte protestele decât aproape orice alt oraş din lume”, a declarat Nial Ferguson, profesor de Economie la Universitatea Harvard. 

Economia franceză are probleme, iar rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor este o bombă care aşteaptă să explodeze în statele latine din Europa, spune Ferguson.

De asemenea, ne putem aştepta la proteste în oraşele din marile state emergente, pe măsură ce cetăţenii acestora sunt tot mai nemulţumiţi de guverne şi de încetinirea ritmului de creştere economică, continuă economistul. 

Astfel de proteste au izbucnit deja în Turcia şi în Brazilia, unde, în ciuda economiilor puternice, locuitorii sunt nemulţumiţi de nivelul impozitării, calitatea serviciilor publice şi indiferenţa clasei politice. 

„Economia a avut o evoluţie impresionantă în ultima perioadă, iar oamenii s-au obişnuit cu ridicarea standardelor de trai. Acum, ritmul de creştere economică încetineşte, iar frustrările dau în clocot pentru că oamenii, care aveau aşteptări, sunt dezamăgiţi”, explică economistul. 

”Ceea ce a pornit ca o problemă a periferiei – ceea ce se întâmpla în Grecia, Portugalia, Spania şi Italia – se mută către statele din mijlocul zonei euro. Franţa a fost una dintre aceste state, care se afla pe o poziţie mai puternică”, spune Paul Bloxham, economist-şef în cadrul grupului bancar HSBC. Potrivit acestuia, în perioada următoare vom asista la revizuirea ratingurilor celorlalte state din mijlocul zonei euro. 

De la izbucnirea crizei economice, guvernanţii de la Paris au fost nevoiţi să aplice o serie de măsuri de austeritate dure pentru a-şi consolida finanţele. Angajările în sistemul public au fost îngheţate şi s-a decis devansarea planurilor pentru majorarea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani. 

Cele mai multe schimbări s-au aplicat însă la nivel de fiscalitate. Impozitul pe venit a fost majorat cu trei puncte procentuale pentru familiile care câştigă peste 500.000 euro pe an. Impozitul pe câştigurile de capital a fost majorat cu 1,1 puncte procentuale, la fel şi taxele pentru investiţiile imobiliare. Contribuţiile sociale au fost majorate cu până la şapte puncte procentuale, iar nivelul TVA pentru anumite produse a fost majorat de la 5,5% la 7%. 

În contextul austerităţii, clasa politică a devenit tot mai blamată, iar scandalurile răsunătoare în care sunt implicaţi politicieni aflaţi la conducerea ţării au adâncit criza de încredere. 

Fostul preşedinte, Nicolas Sarkozy, a fost inculpat pentru obţinerea de avantaje de la o persoană vulnerabilă, în afacerea miliardarei Liliane Bettencourt.

Ministrul pentru Buget al Franţei, Jerome Cahuzac, a demisionat în martie, după ce s-a descoperit faptul că avea mai multe conturi bancare pe care nu le poate justifica ascunse în Elveţia. 

Acum, „Le Figaro” scrie că preşedintele socialist Francois Hollande ştia încă din decembrie despre conturile secrete ale lui Cahuzac, dar nu a acţionat în niciun fel. 

De asemenea, scandalul Tapie a tras după el un număr ridicat de politicieni francezi, printre care şi actualul director al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde.

La începutul acestei luni, directorul general al France Telecom-Orange, Stephane Richard, a fost pus sub acuzare pentru „fraudă în grup organizat”, în cadrul aceleiaşi anchete, care vizează un controversat caz de arbitraj din 2008, între omul de afaceri Bernard Tapie şi banca Credit Lyonnais.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă