Paradoxul agriculturii românești: Îi putem hrăni pe alții, dar mâncăm de la ei. Explicațiile unui expert

România deține a cincea cea mai extinsă suprafață agricolă din Uniunea Europeană și se numără printre principalii producători de cereale. Cu toate acestea, pierde semnificativ din valoare pe parcursul circuitului intern, din cauza integrării slabe în rețelele valorice și a capacității reduse de procesare. Expertul în agricultură Cezar Gheorghe a explicat pentru „Adevărul” cauzele acestei situații.

„Agricultura României se încadrează perfect în sintagmele „ce am fost și ce am ajuns” sau „ne-am născut valoare și am murit speranță”. Istoria agriculturii românești pleacă de mult mai departe decât credem noi. Iar starea de fapt de astăzi este reflectată de mult mai mult timp decât credem noi.

Ion Heliade Rădulescu, Alecu Russo și A.D. Xenopol, în zona anilor 1851–1852, statutau că „Vindem volum mare cu preț mic și importăm volum mic cu preț mare.”

A.D. Xenopol era mult mai vehement, susținând că dezvoltarea rețelei de cale ferată va contribui la transferul materiei prime către țările din Vestul Europei mult mai rapid, valoarea adăugată fiind la rândul ei pierdută prin acest export facil.

Vorbim deci de o perioadă de peste 150 de ani. Din care nu am învățat absolut nimic. Fărâmițarea pământului în România este o stare culturală de fapt. Este o zonă genetică a poporului român. Pentru că palma aceea de pământ asigură subzistența. Ancheta ASAS relevă o fărâmițare mult mai mare la nivelul anilor noștri decât a fost ea măsurată în 1930.

Nu sunt un pesimist, dar rostogolim aceleași subiecte de fiecare dată. Cum vrei să ai performanță în agricultură când ponderea celor ce dețin terenuri și sunt angajați în procesul agricol, mai ales prin subzistență, ajunge la cota de 20–21% din total populație a României? Aceste lucruri sunt știute și asumate de fiecare guvernare ce s-a succedat la putere din 1990 până astăzi”, a explicat pentru „Adevărul” expertul în agricultură Cezar Gheorghe.

Foarte mulți angajați în agricultura de subzistență

Acesta a detaliat cauzele care ne-au adus într-o astfel de situație.

Întrebat de ce a ajuns România într-o astfel de situație, expertul în agricultură a răspuns: „Pentru că această masă de manevră este comutată în interes politic la fiecare 4 ani. Pentru că masa de manevră este lăsată în pace, necontrolată și nefiscalizată. Însă este o bombă socială în mod efectiv. Este lăsată să fie dezamorsată prin trecerea timpului și disoluția pe calea firească a vieții. Generațiile se nasc și mor. Iar, într-un final, totul se va încheia într-o disoluție naturală”.

Lăsând la o parte orice rostogolire a soluțiilor, expertul în agricultură a comparat doar rata de angajare a populației în agricultură față de alte țări. Iar rezultatul este șocant: România are 21% din populație angajată în acest proces, Polonia 9%, Franța 3%, iar Germania 1%.

„Trecând mai departe în cifre extrem de seci, dar revelatoare, vedem reflexia extrem de liniară și săracă a valorii aduse de această masă angajată în procesul agriculturii. Cifrele sunt zdrobitoare și dureroase, exprimă adevărul nefardat și reflectă demagogia vorbelor goale rostogolite de peste 35 de ani.

La o medie a țărilor UE de 27.880 USD, România este la nivel de 6.615 USD pe an, valoare per capita, anual. Iar la polul opus avem Franța cu 47.433 USD și Germania cu 56.953 USD.

Iar România merge așa din 1990, cu valoare de 5.500 USD, până la 6.615 USD astăzi”, a explicat Cezar Gheorghe.

Expertul a adăugat că România are două extreme: multă populație angajată în agricultura de subzistență și valoare extrem de redusă adusă în contribuția anuală, totul parafat de lipsa de dorință și reacție a exponentilor puterii din România, din 1990 până astăzi. La care mai adăugăm specificul cultural românesc.

Mâncăm de la alții în loc să-i hrănim noi pe ei

După 150 de ani suntem în aceeași paradigmă, a adăugat expertul în agricultură explicând că „vindem volum mare cu preț mic și importăm volum mic cu preț mare”.

„Noi nu facem o alegere clară; noi doar adunăm mărunțișul aruncat de alții, prețurile reduse și „mândria” de a fi primul exportator din EU27 la grâu, orz, rapiță și semințe de floarea-soarelui.

Astăzi totul se reduce la o întrebare extrem de simplă: creștem și ne bazăm pe comunitățile locale? Sau rămânem prinși în Global Chain?

Căci, după cum vedem din balanța agro-alimentară a României, am făcut o alegere. Una care ne penalizează pe toate fronturile. Mâncăm de la alții în loc să hrănim noi pe alții. Mâncăm porc iberic crescut cu porumb românesc în multe cazuri. Mâncăm ceapă și usturoi din origini îndepărtate, ale noastre nu sunt competitive. Și multe alte exemple ce le putem extrage din rezultatele oferite de INS.

De ce? Pentru că nu am avut și nici nu cred că vom avea alegerea de a sprijini comunitățile locale, iar populația rurală se va disipa în următorii 30 de ani. Astfel, vom rămâne un rezervor de materie primă și atât.

Factorul politic este decidentul, iar oamenii cu viziune nu sunt agreați, pentru că ecosistemul funcționează pe acești parametri — de control al maselor și de menținere la suprafață doar cât să mai poată lua o gură de aer.

Critica constructivă este bună, critica ce generează soluții este bună — dar doar în cazul în care cineva are urechi de auzit, să audă; în cazul în care cineva are dorința de a schimba totul din rădăcini. României nu îi trebuie un Mesia. România are nevoie de Oameni de Stat, care văd cu 70–80–100 de ani înainte. Altfel, este doar energie consumată și resemnare”, a explicat Cezar Gheorghe pentru „Adevărul”.

Producția, puternic afectată de fragmentarea excesivă a terenurilor

Un studiu realizat de Deloitte România, arată cățara noastră dispune de resurse agricole considerabile, fiind a cincea suprafață agricolă din UE și unul dintre cei mai mari producători de cereale, așadar un potențial semnificativ, dar se confruntă cu pierderi mari de valoare pe lanțul intern.

Gradul scăzut de integrare în lanțurile valorice și capacitatea limitată de procesare duc la pierderi semnificative de valoare adăugată, arată analiza. Blocajele sunt diferite pe cele trei verigi, dar se cumulează în același rezultat: o economie agricolă performantă în volum, dar slab valorificată în valoare adăugată. 

Studiul arată că producția primară este puternic afectată de: fragmentarea excesivă a terenurilor (peste 90% dintre exploatații au sub 5 ha), vârsta ridicată a fermierilor – peste 44% au peste 65 de ani, cel mai ridicat nivel din UE, infrastructură deficitară: irigații insuficiente, depozitare limitată, dotări tehnice învechite, pierderi mari în horticultură și lapte, unde o parte importantă a producției nu ajunge în procesare. Acești factori limitează posibilitatea României de a valorifica propriile resurse și contribuie la importuri ridicate la carne, lactate, legume și fructe. 

Direcții de acțiune recomandate: 

• investiții rapide în centre de colectare și depozitare pentru horticultură și lapte 

• accelerarea cadastrului și stimularea contractelor pe termen lung 

• programe dedicate tinerilor fermieri și formelor asociative 

• extinderea irigațiilor și a infrastructurii locale (drumuri agricole, depozitare frigorifică) 

Procesarea, veriga cu cel mai mare potențial, dar cea mai subutilizată 

Procesarea rămâne segmentul unde România pierde cea mai mare parte a valorii adăugate. Conform studiului: productivitatea este de trei ori mai mică decât media UE, unele unități de procesare funcționează la doar 10–20% din capacitate, în special în sectorul cărnii, modernizarea tehnologică este insuficientă, există dificultăți de acces la finanțare, în special pentru IMM-uri, iar lanțurile valorice sunt incomplete.  

Direcții de acțiune recomandate: 

• un program strategic de modernizare tehnologică și eficiență energetică 

• facilitarea finanțării pentru investiții și capital circulant 

• stimularea valorificării subproduselor  

• integrare verticală între fermieri–procesatori–retaileri 

• dezvoltarea unor politici comerciale proactive pentru export  

Distribuția și comercializarea

Analiza confirmă că performanța distribuției depinde de echilibrarea relațiilor pe întreg lanțul. În prezent: infrastructura de colectare, sortare, depozitare este insuficientă, mai ales în zonele rurale, multe produse locale nu pot ajunge în retail din cauza lipsei de standardizare, ambalare adecvată și volume impredictibile, lanțurile scurte sunt slab dezvoltate, iar formele asociative ale producătorilor nu sunt încă funcționale, piața are nevoie de un cadru coerent de certificare dar și de branduri naționale vizibile.  

Direcții de acțiune recomandate: 

• dezvoltarea centrelor regionale de colectare și a piețelor angro moderne 

• sprijin pentru profesionalizarea producătorilor în marketing, ambalare, etichetare 

• transparență în standardele de calitate și mecanisme corecte de evaluare la recepție 

• inițiative comune de promovare a produselor românești 

• consolidarea colaborării între producători, procesatori și retaileri