Panouri fotovoltaice: păreri pro şi contra. Lupta între independenţa energetică şi eficienţa instalaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de instalarea unor panouri solare; părerile sunt împărţite când vine vorba de recuperarea investiţiei din cauza costurilor ascunse FOTO Adevărul

„Adevărul“ vă prezintă eficienţa panourilor fotovoltaice, păreri pro şi contra din partea specialiştilor şi sfaturi pentru mentenanţa acestora.

Scumpirea continuă a energiei electrice din ultimii ani a dus la creşterea facturilor pentru cea mai mare parte a populaţiei, astfel că energiile regenerabile devin o alternativă pentru reducerea facturilor. 

Tiberius Nechita (41 ani), din Bârlad, judeţul Vaslui, a înlocuit sursele convenţionale de electricitate cu cele neconvenţionale. El şi-a montat singur panouri fotovoltaice şi solare, reducându-şi semnificativ factura. Iniţial, şi-a montat opt panouri fotovoltaice, pe care le-a montat singur. Investiţia iniţială a fost de 15.000 de lei. Ulterior, cu banii economisiţi a mai cumpărat o tură de panouri, astfel că acum deţine 24 de panouri. Astfel a reuşit să îşi asigure independenţa energetică în proporţie de 90%. Înainte să-şi moneteze sistemul ecologic, Tiberius Nechita consuma 300 kWh pe lună pentru nevoile casnice şi atelier. Facturile ajungeau, în medie, la 600 lei pentru două luni. Acum plăteşte de zece ori mai puţin, factura pe două luni fiind de 51 de lei.

Panourile fotovoltaice. Păreri ale specialiştilor

Cheso Energy a realizat un calcul pe propriul site despre producţia de energie a panourilor fotovoltaice. Astfel, un kit fotovoltaic de 2 kW, compus din opt panouri de 250 W– care este cel mai solicitat – produce vara 1,6 kWh pe oră, astfel că într-o zi se realizează 16 kWh. Iarna, producţia este de 1,4 kW pe oră din cauză că soarele răsare mai târziu şi apune mai târziu, plus că transmite mai puţină energie. De asemenea, se întâmplă ca foarte multe zile soarele să nu apară deloc, astfel că panourile fotovoltaice nu vor produce nimic.

Specialiştii societăţii au calculat că acest kit de 2kW produce lunar circa 173 kWh primăvara, 480 kWh vara, 230 kWh toamna, în vreme ce iarna doar 38 kWh.

Pentru un kit de panouri fotovoltaice de 2kW trebuie instalate pe casă 8-10-12  panouri fotovoltaice care produc curent electric. Cine îşi doreşte şi 2 kW „termici“, adică şi apă caldă, atunci mai trebuie instalat un singur panou solar cu tuburi vidate şi încălzitor.

Pentru o producţie de 400 kWh pe lună ar fi necesar kitul de 5 kW, care asigură energia necesară pentru nouă luni din an, în timp ce iarna asigură doar 75% din consum.

Astfel, pentru un număr de opt panouri de 2 kW costurile ar fi de 1.280 de euro, iar pentru 5 kW ar ajunge la 3.200 de euro. 

De asemenea, trebuie menţionat că preţurile pot varia cu 20% în funcţie de marcă, iar eficienţa instalaţiilor depinde de sistemele folosite (thin film, monocristaline sau policristaline).

Un kit complet de 2 kW, cu invertor, controller, baterii şi cabluri costă, la aceeaşi firmă, 5.280 euro, plus 500 de euro manopera la instalare.

Panouri fotovoltaice. Păreri despre costurile ascunse

Pe de altă parte, trebuie să ştiţi şi că există şi o serie de costuri suplimentare, cum ar fi invertorul, un sistem de baterii care să stocheze o parte din energia produsă (pentru a fi consumată noaptea), cablurile, sau montajul.

Pe alternativepureenergy.ro, găsiţi panouri de la 50 de euro pentru o bucată cu puterea nominală de 50 W până la 485 de euro fără TVA pentru unele de 255 W realizate de Bosch.

Există şi soluţii integrate, astfel încât să nu fiţi nevoiţi să luaţi panourile de undeva, invertorul din altă parte şi controllerul din alta. Spre exemplu, un kit de sistem fotovoltaic de 280 W, format din două panouri, controller, acumulator şi invertor, costă 1.690 de euro pe solar-depot.ro

Un alt kit, dar de 2 kW, prevăzut cu invertor, sistem de protecţie a invertorului şi opt panouri fotovoltaice, costă 4.930 euro. Inovaţia acestuia este că sistemul nu se montează pe acoperiş, ci este efectiv acoperişul. Un astfel de sistem duce la economii de materiale de construcţie, dar trebuie achiziţionat în timp ce se construieşte casa.

Pe e-solare.com, un palet cu 26 de panouri Solarpeace de 240 W costă 15.668 de lei, adică aproximativ 3.500 de euro. Puterea sa nominală ar fi de 6.240 W, adică 6,2 kW, astfel că ar produce puţin peste 6 kWh în fiecare oră.

Spre comparaţie, un kit complet de 6 kW cu 24 de panouri ENFOTON, invertor, controller, 16 baterii, sistem de prindere pe acoperiş şi cabluri costă la Chseso Energy 12.990 euro, la care se adaugă 800 de euro manopera.

Concomitent, la costuri mai trebuie menţionată şi mentenanţa, panourile având nevoie de spălare deoarece depunerea prafului le face să îşi piardă din eficienţă şi scurtează durata de viaţă a instalaţiilor. În fine, amortizarea unei astfel de investiţii se face mult mai repede dacă actualul consum este mare. În cazul unui consum mic, cu facturi lunare mici, de 50-100 de lei, recuperarea investiţiei se va face într-un timp mult mai îndelungat, de 10-15 ani, faţă de cazurile în care consumul este mult mai mare. De ce? Simplu: consumul mare înseamnă o economie mai mare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”