Până la sfârșitul lunii, Spania va primi un ajutor de 30 de miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârșitul acestei luni Spania va primi 30 de miliarde de euro, care reprezintă prima tranșă din ajutorul financiar solicitat de guvernul de la Madrid la începutul lunii iunie, a anunțat Jean-Claude Juncker, președintele Eurogrupului, la finalul unei reuniuni care a durat mai bine de nouă ore.

Această primă plată face parte din pachetul de ajutor financiar pe care Spania l-a solicitat la începutul lunii iunie și care ar putea ajunge la suma de 100 de miliarde de euro. Scadența împrumutului este de 15 ani, scrie cotidianul El Pais în ediția sa digitală.

În noaptea de luni spre marți, Juncker a declarat că Eurogrupul a ajuns la un acord politic asupra memorandumului de salvare a sistemului bancar spaniol. Potrivit acestuia, acordul formal va fi semnat în a doua jumătate a lunii iulie, cel mai probabil la 20 iulie.

Cu ajutorul acestei prime tranșe, Spania va putea ajuta entitățile bancare care au fost deja naționalizate. Cel mai probabil, o mare parte din bani vor merge spre Bankia, banca spaniolă care a fost naționalizată acum două luni și care are nevoie de 19 miliarde de euro ca să revină pe linia de plutire. De asemenea, banii pe care Spania îi va primi până la sfârșitul lunii vor merge spre alte entități bancare precum CatalunyaCaixa, NovaGalicia și Banco de Valencia.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor