„Pactul“ dintre preşedinte şi Antene

Dacă preşedintelui nu-i vor ieşi în faţă reporteri agresivi, îi va căuta.

Parcă ar exista un fel de conspiraţie între preşedintele Traian Băsescu şi Antenele TV. La diverse intervale de timp, şeful statului are câte o ciocnire frontală cu un reporter al Antenelor. Preşedintele are astfel ocazia de a se autovictimiza, televiziunile speră la audienţă. Dezbaterea e gata şi ambele părţi câştigă. De bună seamă, e greu să-i suspectăm că ar fi pus la cale, în secret, un asemenea joc diabolic. Unii ar spune doar că, pe acest teren, îşi dau întâlnire lipsa de maniere a preşedintelui şi aversiunea lui faţă de oricine îl contrazice, pe de o parte, şi, de cealaltă, pornirea entuziastă, dar naivă, a Antenelor de a trage în el din toate poziţiile.

Dar lucrurile trebuie nuanţate. Preşedintele nostru este mai degrabă un mare actor, nu un duşman neîmpăcat al presei. El simte că îl prinde bine acest rol, de macho, în luptă cu permanentele comploturi urzite de oligarhi. Dar şi de victimă inocentă a copoilor sloboziţi de aceştia. Poporului îi place la nebunie imaginea luptătorului singuratic. În definitiv, băiatul rău ajuns sus este văzut ca fiind cu mult mai „deştept“ decât ceilalţi, care au respectat regulile şi şi-au tocit coatele pe băncile şcolilor. Este dovada vie că oricine, indiferent de pregătirea precară şi de respectul faţă de normele sociale, poate ajunge „cineva“. Cu tupeu, cu un dram de noroc şi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dar modelul nu este popular numai printre categoriile de jos, ci şi printre intelectuali de seamă. Probabil, o reminiscenţă din anii de şcoală, când elevul cuminte şi silitor privea spre golanul clasei cu o ciudată curiozitate şi cu o nemărturisită şi inexplicabilă admiraţie. Aici am putea găsi, măcar în parte, un răspuns la întrebarea de ce elite intelectuale cauţionează cu atâta lejeritate extravaganţele de comportament ale preşedintelui – asta, când nu o fac de-a dreptul cu gândul la bani peşin.

Hotărât lucru, dacă preşedintelui nu-i vor ieşi în faţă reporteri agresivi, atunci îi va căuta. Unii ar fi tentaţi să vadă în asta dovada că ne aflăm în faţa unui animal politic dur, dar pragmatic. Un om dintr-o bucată. Avem, însă, mai curând, un instinct exacerbat de şef şi un talent uriaş de manipulator. Un om interesat să-şi cultive acum legenda personală şi prea puţin să contabilizeze rezultate, cine ştie când.

Şi acum, despre presă. Ştirile despre ieşirile preşedintelui faţă de reporteri nu  mai au vreo relevanţă publică – au fost deja prea multe. Apoi, dialogul cu şeful statului trebuie să aibă o anume morgă. Nu discutăm cu el despre fotbal, şpriţuri sau telenovele, pe la colţuri de stradă. Altfel, să nu ne mirăm dacă Traian Băsescu reacţionează într-un asemenea mod. În definitiv, e felul său de a arunca în derizoriu subiecte cu adevărat importante, pe care măcar unii dintre jurnalişti se mai încăpăţânează să le abordeze, în această lume a presei ce a alunecat atât de jos pe panta tabloidismului.

Ar fi de preferat ca, în loc să-l agăţăm pe stradă pe şeful statului, să aducem în faţa publicului cazuri precum cel al Monicăi Ridzi. Să discutăm despre măsurile anticriză care nu dau rezultate. Ori despre motivele pentru care România a ratat mari obiective de politică externă, în ultimii ani.

Sigur, preşedintelui îi convine să acopere toate acestea, pozând în victimă a reporterilor nesimţiţi. Dar cum se face că şi presei îi convine?