Ordonanţa privind salarizarea în sectorul bugetar a fost adoptată de Guvern. Ce spune normativul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa de Urgenţă privind salarizarea în sectorul bugetar a fost adoptată de Guvern în şedinţa de miercuri. Anunţul a fost făcut de către ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, care a spus că prin acest act normativ se încearcă rezolvarea şi corectarea unor inechităţi.

„Nu vom rezolva absolut toate problemele prin această ordonanţă, dar ştim că peste 650.000 de oameni din adminstraţia publică centrală vor beneficia de prevederile acestei ordonanţe“, a mai spus ministrul Muncii.

Impact bugetar: 900 de milioane de lei în 2016

Pîslaru declara, luni, că impactul bugetar al corecţiilor financiare pe care le va aduce ordonanţa privind salarizarea bugetarilor va fi între 800 şi 900 de milioane de lei pentru ultimele patru luni ale acestui an.

Anul viitor, cu tot cu bonusuri de sănătate, impactul se va situa undeva între 2,5 şi 2,6 miliarde de lei, actul normativ având o susţinere majoritară în cadrul Consiliului Naţional Tripartit.

Educaţia - „familie ocupaţională“

Ministrul a precizat că prin includerea educaţiei ca „famillie ocupaţională“ de la 1 august 2016 cu 50% din grila pregătită pentru acest sector, jumătate din numărul total de persoane salarizate în sectorul public vor beneficia de corecţiile disfuncţionalităţilor existente în sistem.

Ministrul Muncii a arătat că principala nemulţumire a sindicatelor din educaţie - care au contestat ordonanţa - este legată de termenele de la care ar urma să fie aplicate corecţiile financiare, şi nu de principiile pe care le vizează ordonanţa privind salarizarea bugetarilor.

„Problema lor e legată de termen. Ei ar fi vrut ca, aşa cum există la sănătate o grilă care se aplică de la 1 august 2016, să existe şi la educaţie. Noi am explicat motivele pentru care nu se poate acest lucru“, a spus Pîslaru, precizând că ceea ce se face în sectorul de educaţie este să fie eliminată o lege specială dedicată sectorului.

Sănătate: Bonusuri de performanţă de la 1 ianuarie 2017

Pâslaru a subliniat că de la 1 august 2016 intră în vigoare toate corecţiile disfuncţionalităţilor, ceea ce înseamnă încadrarea în aceeaşi unitate la aceeaşi funcţie şi aceeaşi vechime.

De asemenea, Pîslaru a mai spus că grila pe sănătate - care presupune, în ansamblul său, o masă salarială undeva spre 15% referitor la bugetul aferent în acest moment - intră în vigoare începând cu 1 august 2016, urmând ca sectorul de sănătate să mai beneficieze de acel bonus de performanţă de 2% de la 1 ianuarie 2017.

Învăţământ: Creşterea completă, în 2018

În ceea ce priveşte grila pe educaţie, Pîslaru a spus că a definit grila integrală într-un mod similar cu cea de pe sănătate, dar 50% din aceste creşteri intră în vigoare de 1 august 2016, apoi majorarea ei la nivelul întreg care se regăseşte în grilă intră în vigoare în decembrie 2017.

Totodată, de la 1 ianuarie 2018 este luat în calcul şi bonusul de performanţă pentru educaţie similar cu cel de la sănătate, a mai precizat ministrul Muncii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”