Orban: Am depus 20 de cereri la UE pentru decontarea cheltuielilor cu măsurile anti-Covid şi cele economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ludovic Orban a anunţat că România a depus 20 de cereri la Uniunea Europeană pentru decontarea cheltuielilor de 650 de milioane de euro pentru măsurile luate în lupta anti-Covid şi pentru deciziile economice din starea de urgenţă şi starea de alertă.

Potrivit acestuia, dintre cele 650 de milioane de euro, 350 de milioane de euro reprezintă măsurile luate în lupta împotriva Covid-19, celelalte 300 de milioane de euro cuprinzând deciziile economice luate în starea de urgenţă şi starea de alertă, cum sunt şomajul tehnic şi indemnizaţia de sprijin.

Ludovic Orban a declarat, marţi, că au fost depuse 20 de cereri pentru decontarea cheltuielilor la Uniunea Europeană.

“Prin creşterea flexibilităţii fondurilor, ni s-a acordat posibilitatea de a deconta cheltuieli pentru Covid în valoare de 350 de milioane de euro. Sunt depuse peste 20 de cereri de finanţare care au fost depuse fie de Ministerul Sănătăţii, fie de autorităţi locale, de spitale, ele sunt în curs de procesare şi vor fi decontate când se va stabili că ele sunt legale”, a afirmat Orban.

El a menţionat că cele mai multe decontări vor fi realizate pe cereri de finanţare depuse de către Ministerul Sănătăţii.

“Vom procesa la Ministerul Fondurilor Europene cât mai repede cererile astfel încât să putem să decontăm cheltuielile care au fost efectuate. Sigur că cele mai mari decontări vor fi pe cererea de finanţare depusă de Ministerul Sănătăţii pentru că Ministerul Sănătăţii a decontat foarte multe lucruri pentru autorităţile locale, cheltuielile de cazare pentru persoanele carantinate sau pentru cadrele medicale, cheltuielile făcute de autorităţile locale pentru persoanele vulnerabile care au fost în izolare la domiliciu şi o serie de alte cheltuieli care sunt deja decontate de direcţiile de sănătate publică şi care fac obiectul solicitărilor”, a explicat premierul.

Orban a mai spus că România poate deconta de la Uniunea Europeană 300 de milioane de euro pentru măsuri economice precum şomajul tehnic şi indemnizaţia de sprijin.

“Avem tot de la Uniunea Europeană aprobarea de a utiliza 300 de milioane de euro pentru a deconta măsurile active pe care le-am luat în perioada stării de urgenţă şi stării de alertă, este vorba de şomajul tehnic şi de indemnizaţia de sprijin pe care le-au acordat către PFA-uri, către profesionişti în sensul Codului Civil, care de asemenea pot fi decontate. Noi am aplicat la instrumentul SURE care este votat la nivel european prin care putem deconta, de asemenea, cheltuieli pentru măsuri active de tipul şomaj tehnic, Kurzarbeit. În Sure vom putea deconta cheltuieli şi pentru protecţia sănătăţii care sunt efectuate de companii”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare