OMV Petrom va fora două noi sonde în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OMV Petrom a anunţat, luni, că a demarat o nouă campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, iar două sonde noi vor fi forate până la sfârşitul anului, cu investiţii aferente de peste 30 de milioane de euro.

“Ne menţinem angajamentul faţă de România şi investim sume importante pentru asigurarea necesarului de energie al României. Perimetrul Istria, aflat în apele de mică adâncime ale Mării Negre, are peste 30 de ani de istorie în producţia de ţiţei şi gaze. Deşi zăcămintele sunt mature şi au atins vârful producţiei cu ani în urmă, investiţiile susţinute şi utilizarea unor soluţii tehnice adecvate ne permit să deblocăm resurse suplimentare şi să compensăm declinul producţiei”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream, într-un comunicat.

Cele două sonde vor fi forate la adâncimi de peste 2.000 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 50 de metri.

Sondele vizează suplimentarea producţiei din zăcământul Lebăda Est (ţiţei şi gaze asociate), descoperit în 1979.

”Această campanie de foraj vine în continuarea proiectelor de investiţii pentru producţia offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: peste 350 de milioane de euro au fost investiţi între 2014 şi 2018, inclusiv pentru forarea a zece noi sonde şi sidetrack-uri, modernizarea sistemului de comprimare a gazelor şi modernizarea instalaţiilor de producţie”, arată comunicatul.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a început în 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987.

În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi activităţi de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2018, a reprezentat circa 17% din producţia grupului în România. Producţia de ţiţei şi gaze provenită din Marea Neagră în 2018 este echivalentă cu cantitatea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul a 3,5 milioane de autoturisme.

Producţia provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1979), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruş (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007 ).

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârşitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2018.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV