OMV Petrom se află în proces de negociere a Contractului colectiv de muncă, însă salariile nu se modifică

0
Publicat:

Deși angajații OMV Petrom protestează, reprezentanții companiei susțin că salariile acestora sunt la niveluri competitive pentru industria de petrol și gaze și include bonusuri în cuantum fix și indemnizaţii iar acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei va fi menţinut şi pe viitor.

OMV Petrom negociază Contractul colectiv de muncă, însă salariile nu se modifică

OMV Petrom se află în proces de negociere a Contractului colectiv de muncă cu sindicatul reprezentativ, Sindicatul Naţional Petrom. Menţionăm că remuneraţia angajaţilor OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol şi gaze şi include bonusuri în cuantum fix şi indemnizaţii, conform Contractului colectiv de muncă, precum şi alte beneficii, cum ar fi sistemul privat de asigurări, zile suplimentare de concediu de odihnă, indemnizaţie de concediu de odihnă, zile libere plătite pentru evenimente speciale, bonusuri legate de performanţă etc. Vom menţine acelaşi nivel competitiv al remuneraţiei şi pe viitor, intenţie pe care am exprimat-o şi în cadrul negocierilor pentru Contractul colectiv de muncă. Ne bazăm pe buna-credinţă a partenerilor noştri de dialog social pentru a finaliza cât mai rapid negocierile, cu rezultate favorabile pentru salariaţii noştri”, au spus reprezentanţii OMV Petrom, pentru Agerpres.

Precizările vin în urma protestelor angajaţilor companiei, membri ai Sindicatului Naţional Petrom, faţă de „oferta inadecvată” formulată în cadrul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă.

„Principalele nemulţumiri ale salariaţilor OMV Petrom includ oferta jignitoare pentru evoluţia viitoare a veniturilor, sub rata inflaţiei, valoarea redusă a tichetului de masă şi scăderea compensaţiilor pentru biletele de tratament. Protestatarii au subliniat faptul că această ofertă nu reflectă eforturile lor constante şi contribuţia esenţială la consolidarea poziţiei de lider al companiei în industrie, precum şi la profitul de 2,5 miliarde de lei înregistrat în primele nouă luni ale anului 2023. În loc să sărbătorească oferind cadouri copiilor, salariaţii au fost nevoiţi să iasă în stradă, pentru a atrage atenţia asupra condiţiilor salariale inacceptabile. OMV Petrom este îndemnată să reevalueze oferta salarială şi să vizeze un acord echitabil şi benefic pentru angajaţii săi, resursa cea mai importantă. Membrii de sindicat vor continua să îşi facă auzită vocea şi să lupte pentru drepturile lor legitime în speranţa unei soluţii constructive”, se menţionează într-un comunicat al sindicatului. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"