OMS recomandă dublarea taxelor pe alcool în Europa şi susţine că masura ar putea salva anual mii de vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Circa 10.700 de cazuri noi de cancer şi 4.850 de decese ar putea fi evitate anual, în Europa, printr-o dublare a taxelor actuale pe băuturi alcoolice, arată un studiu prezentat luni de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează AFP.

„O creştere a texelor impuse băuturulor alcoolice este unul dintre cele mai bune răpsuri în vederea unei reduceri a numărului deceselor cauzate de cancer, cu un impact potenţial mare şi cu rezultate pozitive în toate ţările”, consideră agenţia ONU, potrivit News.ro.

Reprezentanţii OMS menţionează că nivelul actual al taxelor impuse băuturilor alcoolice rămâne „slab” în numeroase ţări din Europa, inclusiv în Uniunea Europeană (UE), unde creşterea lor ar urma să aibă unul dintre cele mai puternice rezultate.

Rusia, Regatul Unit şi Germania sunt ţările care ar salva cel mai mare număr de vieţi prin impunerea acestei măsuri fiscale şi s-ar evita respectiv 725, 680 şi 525 de decese, potrivit acestei modelizări.

Potrivit OMS, 1,4 milioane dintre cele 4,8 milioane de cazuri de cancer, înregistrate anual în Europa, dar şi 650.000 de decese au legătură cu consumul de alcool.

Dintre acestea, specialiştii OMS estimează că 180.000 de cazuri şi 85.000 de morţi sunt cauzate în mod direct de consumul de alcool.

Numărul vieţilor salvate de o dublare a taxelor ar viza cancerul la sân (1.000 de morţi pe an) şi cancerele colorectale (1.700).

Consumul de alcool are o legătură cu şapte tipuri de cancer, şi anume la gură, la faringe, la esofag, colorectale, la ficat, la laringe şi de sân.

Preţul băuturilor alcoolice în întreaga UE a fost, anul trecut, de peste două ori şi jumătate mai mare în statul cu cele mai scumpe băuturi, Finlanda, decât în cel cu băuturile cele mai ieftine, Ungaria, arată datele publicate, în august, de Eurostat.

Potrivit sursei citate, dacă media europeană a preţului alcoolului este 100, cel mai scump alcool (băuturi spirtoase, vin şi bere) era în Finlanda (indice de 193), urmat de Irlanda (180) şi Suedia (166).

La capătul opus, statele cu cea mai ieftină băutură pe piaţă (de peste două ori mai ieftină) erau Ungaria (cu un indice al nivelului preţurilor de 73) şi România (74), mai arată Eurostat.

În 2019, preţul băuturilor alcoolice a fost cel mai scăzut în România (cu un indice al nivelului preţurilor de 76), urmată de Bulgaria (79) şi Ungaria (80).

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali