Oltchim va transfera toate activele şi drepturile de proprietate industrială în Oltchim II, care va fi privatizat fără datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an FOTO Adevărul

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi va transfera toate activele şi drepturi de proprietate industrială, în valoare de câteva zeci de milioane de euro, către un vehicul special, numit Oltchim II, care va fi ulterior privatizat. Vor fi transferate astfel peste 90% din active, la care se doreşte şi transferul pirolizei de la Arpechim.

Ministrul Economiei Varujan Vosganian a anunţat că luni va fi postată solicitarea preliminară de intenţie în cazul combinatului. El a avertizat că investitorul trebuie să respecte anumite condiţii şi termene. "Un astfel de investitor trebuie să aibă o bonitate financiară care să acopere măcar 25% din suma asumată că va fi investită, trebuie să activeze în industriile chimică sau petrochimică şi să aibă o reţea globală în care să se integreze", a spus oficialul.

La rândul său, Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim, a anunţat că Oltchim II va fi curaţat de datorii. Preţul său de vânzare va depinde de evaluare şi de votul creditorilor. El a mai spus că toţi creditorii sunt constienţi că nu îşi vor recupera în totalitate banii şi că, în acest moment, din creanţele totale de 793 de milioane de euro "se pot recupera zero".

Piperea a spus că vor fi sacrificate creanţe chirografare de 200 de milioane de euro. În privinţa băncilor, administratorul judiciar a afirmat că acestea au provizionat deja sumele respective astfel că orice leu recuperat înseamnă profit.

Statul are de recuperat 250 de milioane de euro prin Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (AAAS), fostul AVAS, şi 150 de milioane de euro prin Electrica.

"Din TVA-ul plătit de Oltchim, la o cifră de afaceri de 500 de milioane de euro, statul primeşte 100 de milioane de euro anual, nemaivorbind de implicaţiile economice şi sociale", a spus Vosganian. 

Ministrul a mai precizat că ţinta sa este ca Oltchim să funcţioneze, în timp ce Fondul Monetar Internaţional  a cerut închiderea şi lichidarea societăşii. În acest moment, există opt companii interesate de achiziţia Oltchim, din care trei au depus scrisori de intenţie.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent