Oltchim continuă relansarea. Profitul combinatului chimic a ajuns la 102 milioane de lei, în primele şase luni, triplu faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combinatul chimic Oltchim continuă pentru al şaselea an consecutiv seria pozitivă a performanţelor operaţionale şi financiare înregistrate în perioada de insolvenţă, raportând că în primele şase luni din acest an a realizat un profit brut de 102,7 milioane de lei.

Acest rezultat înregistrat în semestrul I 2018 este de aproape 3 ori mai mari comparativ cu primele şase luni din anul 2017, când profitul brut al companiei a fost de numai 36,7 milioane de lei.

Cifra de afaceri realizată în primele 6 luni ale acestui an a fost de 577,2 milioane de lei, în creştere cu 20,2% faţă de perioada similară a anului trecut (6 luni 2017: 480,2 mil lei).

Aceasta a fost susţinută de preţuri de vânzare mai mari la produsele clorosodice, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale, precum şi de volume mai mari ale vânzărilor de oxo-alcooli şi produse clorosodice.

Valoarea exportului realizat în perioada ianuarie-iunie 2018 este de 98,7 milioane de euro, atingând 80% din cifra de afaceri, şi fiind în creştere cu 20,3% faţă de cel înregistrat în perioada de comparaţie (6 luni 2017: 82 milioane de euro, reprezentând 78% din cifra de afaceri).

În aceste condiţii EBITDA de 126,7 milioane de lei a consemnat o îmbunătăţire semnificativă, respectiv o dublare a valorii faţă de semestrul I 2017 (6 luni 2017: 61 milioane de lei).

Societatea înregistrează o balanţă externă pozitivă de 86,4 milioane de euro, valoarea importurilor şi achiziţiilor intracomunitare fiind de 12,3 milioane de euro.

În perioada ianuarie-iunie 2018 societatea a efectuat lucrări de investiţii şi reparaţii majore, din surse proprii, în valoare de 6,1 milioane de lei în vederea asigurării funcţionării instalaţiilor de producţie în condiţii de siguranţă şi eficienţă, alocând cu 56,4% mai mult faţă de perioada similara a anului trecut (6 luni 2017: 3,9,milioane de lei).

În primele 6 luni ale anului în curs, Oltchim a contribuit la bugetul de stat al României cu suma de 61,3 milioane de lei, iar la bugetele locale cu 2,5 milioane de lei.

Rezultate cu 76% mai mari în al doilea trimestru

În trimestrul II al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului 2017, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 8,2% la de 279,6 milioane de lei, faţă de perioada similară a anului trecut (T2/2017: 258,4 milioane de lei), determinată de majorarea preţurilor de vânzare la soda caustică.

Valoarea exportului realizat în trimestrul II 2018 este de 49 milioane de euro reprezentând 81,5% din cifra de afaceri, în creştere cu 8% faţă de cel înregistrat în perioada de comparaţie (T2/2017: 45,4 milioane de euro reprezentând 80% din cifra de afaceri).

Profitul brut de 46,5 milioane de lei înregistrat în trimestrul II 2018 a crescut cu 76% comparativ cu perioada de comparaţie (T2/2017: 26,4 milioane de lei).

EBITDA de 58,2 milioane de lei a consemnat o creştere în trimestrul al doilea cu 41% fată de trimestrul II 2017 (T2/2017: 41,2 milioane de lei).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie