Oltchim a înregistrat cele mai bune rezultate de la deschiderea insolvenţei. Vânzările au urcat cu 31%, trei sferturi din producţie se exportă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul a încercat în 2014 să privatizeze combinatul Oltchim de mai multe ori, însă nu a reuşit. Între timp, rezultatele companiei s-au îmbunătăţit considerabil

Combinatul chimic Oltchim a înregistrat în primele nouă luni ale anului o pierdere totală din activitatea curentă de 15,76 milioane de lei, de zece ori mai mică faţă de cea de 159,2 milioane de lei din perioada similară a anului trecut, în contextul creşterii cifrei de afaceri cu 31%.

Cifra de afaceri s-a situat în primele nouă luni ale acestui an la 571 milioane de lei, iar în intervalul similar al anului trecut la 436 milioane lei, avansul fiind susţinut de creşterea cantitativă a vânzărilor la principalele produse fabricate, potrivit raportului financiar publicat, joi, de companie.

Rezultatul net din activitatea curentă a activelor care funcţionează s-a situat la 10 milioane de lei (2,25 milioane euro), fiind cel mai bun rezultat de la deschiderea procedeurii de insolvenţă, potrivit Oltchim.

Profitul net raportat a totalizat 2,31 miliarde lei, după anularea unor datorii de 2,35 miliarde lei în baza planului de reorganizare, aprobat de judecătorul sindic în luna aprilie. In conformitate cu prevederile din Legea lnsolventeii Codul Fiscal, anularea de datorii reprezinta venit scriptic al perioadei, care influenteaza rezultatul inregistrat.

Oltchim a comercializat pe piaţa locală 25% din producţie în ianuarie-septembrie, restul fiind livrări la export.

Cheltuielile cu salariaţii au scăzut în primele nouă luni la 82 milioane de lei, de la 87,3 milioane de lei în ianuarie-septembrie anul trecut. Numărul mediu de salariaţi s-a situat în acest an la 2.201, în scădere de la 2.278 în primele nouă luni din 2014.

Lucrările de investiţii din primele nouă luni, realizate doar din surse proprii, au totalizat 12,6 milioane de lei.

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane euro.

Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie