Oficiali din turism: Dacă nu intervine nicio modificare, pe 1 iunie vom avea primii turişti pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelierii se aşteaptă la turism pe litoral de la 1 iunie FOTO Facebook Rock's Sat Vama Veche

Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, a declarat pentru News.ro că, dacă nu mai intervine vreo modificare legată de restricţii, atunci la data de 1 iunie vor veni primii turişti pe litoral din acest sezon.

El speră ca până atunci să se rezolve şi situaţia legată de restaurante, iar dacă acestea vor rămâne în continuare închise, atunci hotelierii pot servi turiştii în sistem room-service. 

Dragoş Răducan a declarat, pentru News.ro, că după data de 15 mai, când urmează să fie ridicate restricţiile privind deplasările, hotelurile pot caza turişti, dar deocamdată problema va fi cu restaurantele că nu se ştie ce măsuri vor fi luate în privinţa acestora pentru menţinerea distanţării sociale.  

„După 15 mai, când se ridică interdicţia de călătorie, hotelurile pot să cazeze. Problema va fi cu masa. Nu ştim unde vor mânca. Există mai multe scenarii. Nu doar la noi în ţară, ci în toată Europa nu se ştie care vor fi măsurile care se vor lua, care vor fi cerinţele de sănătate, de distanţare socială care se vor cere pentru restaurante. Alţii deschid înaintea noastră, alte ţări cu o industrie turistică mai mare decât a noastră şi se vor lua nişte hotărâri privind măsuirile de protecţie în cazul restaurantelor, piscinelor şi tot ce ţine de ramura turismului”, a afirmat prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

El a spus că pe litoral primii turişti sunt aşteptaţi începând cu data de 1 iunie. 

„Avem cereri, avem rezervări, unele sunt plătite în sistem early-booking şi dacă nu intervine nicio modificare, pe 1 iunie vom avea primii turişti pe litoral. Până atunci sper să se rezolve şi cu masa într-un fel sau altul, vom respecta legea şi ne vom adapta indiferent care vor fi solicitările. Doar dacă nu se interzice în continuare deschiderea restaurantelor, dar şi pentru asta avem o soluţie pentru că îi putem servi la camera în sistemul room-service”, a explicat Dragoş Răducan. 

El a menţionat că vor fi găsite soluţii şi pentru all-inclusive. 

„Probabil vom găsi soluţii şi pentru all-inclusive pentru că românii şi în general turiştii nu vor dori să renunţe la all-inclusive. Şi nu noi suntem cei care vom găsi cele mai bune soluţii, sunt alte ţări cu o industrie mai puternică, turcii, care sunt practic inventatorii all-inclusive-ului, nu vor renunţa la acest tip de servire a mesei, vor găsi nişte soluţii pe care le vom adapta şi noi în România”, a mai declarat prim-vicepreşedintele FPTR.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!