Oficial: Statul a devenit acţionar majoritar al Şantierului Naval Mangalia. Cum s-au făcut jocurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii Şantierului Naval 2 Mai au decis luni, în Adunarea Generală Extraordinară, majorarea participaţiei deţinută de stat la Şantierul Naval DMHI Mangalia.

Damen va achiziţiona 51% din acţiunile societăţii mixte Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DMHI), creată împreună cu Şantierul Naval 2 Mai Mangalia, apoi va concesiona gratuit statului român 2%, a informat SN 2 Mai Mangalia, precizând că astfel statul – care deţinea 49% dintre titluri, va deveni acţionar majoritar.

„Damen va cesiona către SN 2 Mai SA un pachet de acţiuni reprezentând 2% din capitalul social al societăţii mixte. Se urmăreşte ca, prin această tranzacţie, structura de acţionariat să devină: 51% SN 2 Mai SA (n.n.- deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei) şi 49% Damen. Cesiunea se va face în mod gratuit şi nu va fi condiţionată în alt mod”, se arată într-un comunicat al SN 2 Mai Mangalia transmis Bursei de Valori Bucureşti.

În ce priveşte creanţa DSME faţă de DMHI, în valoare estimată de aproximativ 830 de milioane de dolari SUA, aceasta este cesionată către Damen în contravaloarea sumei de 10.000 de dolari SUA. 

„Damen se obligă să cesioneze SN 2 Mai SA un procent de 51% din valoarea creanţei (reprezentând aproximativ 423 de milioane de dolari SUA) în schimbul sumei de 5.100 de dolari SUA”, se mai arată în comunicat.

Negocierile dintre statul român şi investitorul strategic interesat în Şantierul Naval DMHI Mangalia au fost finalizate în seara zilei de miercuri, 21 martie. Astfel, Şantierul Naval 2 Mai S.A Mangalia va renunţa la exercitarea dreptului de preferinţă cu privire la achiziţia pachetului de acţiuni deţinut de Daewoo Shipbuilding&Marine Engineering la societatea Daewoo Mangalia Heavy Industries S. A Mangalia, urmând ca, ulterior, Damen Shypyards Group să cesioneze, cu titlu gratuit, către Şantierul Naval 2 Mai S.A, 2% din pachetul de acţiuni, astfel încât structura de acţionariat a Societăţii Mixte care rezultă în urma asocierii să arate astfel: 51% Şantierul Naval 2 Mai S.A şi 49% Damen Shipyards Group.

“Oferta fermă autentificată va fi depusă în scris în cursul zilei de astăzi la sediul Şantierului Naval 2 Mai. După Adunarea Generală Extraordinară a acţionarilor SN 2 Mai SA Mangalia, care va avea loc în data de 30 martie, partea română va intra în discuţii pentru elaborarea statului societăţii mixte”, a informat ministerul.

Ministrul Economiei Dănuţ Andruşcă a declarat că este mulţumit că negocierile s-au finalizat cu succes pentru partea română şi a susţinut că, în calitate de acţionar majoritar, statul român va putea să protejeze forţa de muncă înalt calificată din şantierul Naval. 

“Este pentru prima dată în ultimii 28 de ani când statul român preia controlul asupra unui obiectiv industrial strategic privatizat. Din calitatea de acţionar majoritar putem să protejăm eficient interesele statului român şi putem să protejăm inclusiv forţa de muncă înalt calificată de la Şantierul Naval”, a declarat Dănuţ Andruşcă, ministrul Economiei.                         

 Reamintim că în luna ianuarie, Guvernul a decis că statul român vrea să-şi exercite dreptul de preempţiune asupra pachetului de acţiuni de 51% de la şantierul naval Mangalia pe care coreenii de la Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering vor să-l vândă. Problemă este că acest drept de preemţiune este exercitat în plină tranzacţie între coreeni şi olandezii de la Damen Shipyards Group, cel mai mare constructor naval din Olanda.

În noiembrie, Damen a anunţat că a încheiat deja un contract cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru achiziţionarea cotei sale de 51% de la Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI). După această decizie, activitatea şantierului a fost blocată. Această în condiţiile în care este o companie aflată în pragul falimentului, cu pierderi de aproape 500 de milioane de lei în 2016 şi datorii de peste 5,3 miliarde de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani