Oficial: Se schimbă modul în care se vor accesa fondurile europene

0
Publicat:

Modul în care vor fi accesate fondurile europene se schimbă oficial pentru ca cele 46 miliarde de euro să intre mai uşor în ţară, a afirmat ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Începând de joi vor lansa apeluri pentru proiecte cu finanţare europeană

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene 9MIPE) lansează modulul 'Cereri de finanţare' al sistemului informatic MySMIS2021, sistemul unic de management al informaţiei prin care vor fi accesate fondurile în valoare de 46 miliarde euro, alocate României prin Politica de Coeziune 2021-2027.

Astfel, începând de joi, prin intermediul noului modul al platformei dezvoltate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Autorităţile de Management vor lansa apeluri pentru proiecte cu finanţare europeană, iar cei interesaţi vor putea depune digital toate documentele de accesare a acestora.

"Venim în întâmpinarea beneficiarilor atât prin lansarea acestui modul într-un timp scurt, cât şi prin felul în care această funcţionalitate a aplicaţiei MySMIS2021 a fost gândită. Acest modul va facilita introducerea informaţiilor de către solicitanţi, fiind programat astfel încât să permită completarea de informaţii structurate şi ataşarea de documente aferente în secţiuni definite, făcând mai uşoară elaborarea şi transmiterea cererilor de finanţare. Aceste facilităţi ale sistemului informatic MySMIS2021 şi cele ce vizează interoperabilitatea cu alte sisteme informatice vor contribui la eficientizarea şi accelerarea atragerii fondurilor europene alocate României. Reamintesc faptul că potenţialii beneficiari au la dispoziţie un buget de investiţii de 46 miliarde euro, aproape dublu faţă de cel disponibil în ciclul financiar anterior. Şi pentru această etapă de dezvoltare a MySMIS2021 doresc să le mulţumesc partenerilor implicaţi, în special dezvoltatorului sistemului informatic - Serviciului de Telecomunicaţii Speciale", a declarat Marcel Boloş.

Astfel, utilizatorii sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ vor avea la dispoziţie un call-center de suport specializat, dezvoltat tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi operat de către MIPE, la numărul unic de telefon 031.9268.

"MySMIS2021/SMIS2021+ este o aplicaţie cu un nivel ridicat de sofisticare şi flux 100% digital, elimină în totalitate documentele în format tipărit, reduce birocraţia, asigură securitate ridicată şi transparenţă în procesul de accesare a fondurilor europene. Prima funcţionalitate importantă a aplicaţiei a fost modulul "Autentificare şi autorizare" disponibil din data de 16 mai 2023", se mai spune în comunicat.

Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ vine cu o serie de noutăţi în comparaţie cu cel utilizat în exerciţiul financiar 2014-2020.

În cadrul aplicaţiei MySMIS2021, solicitanţii de fonduri europene au posibilitatea de a depune electronic declaraţia unică prin care îşi vor asuma că au respectat toate cerinţele pentru depunerea cererii de finanţare şi îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului. Ulterior, în cazul în care proiectul este admis la contractare vor prezenta toate documentele justificative. Această abordare va simplifica şi eficientiza inclusiv procesul de evaluare a cererilor de finanţare depuse, precizează MIPE.

Suplimentar, sistemul va asigura un plan de monitorizare a proiectelor ce va avea ca efect consolidarea şi eficientizarea întregului proces de către autorităţile de management/organismele intermediare, precum şi implementarea acestora.

În vederea creşterii calităţii serviciilor publice, sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ facilitează schimbul de date cu sisteme informatice ale altor autorităţi, în baza principiului interoperabilităţii.

Totodată, în dezvoltarea sistemului informatic s-a pus accent pe corelarea informaţiilor şi preluarea automată a acestora în diverse secţiuni ale aplicaţiei, pentru a reduce timpul necesar completării informaţiilor de către utilizatori, precum şi simplificarea procesului, prin comasarea sau eliminarea mai multor interfeţe din sistem informatic MySMIS2014. De asemenea, la nivelul MySMIS2021 s-a optimizat modalitatea de construire şi modificare a bugetului proiectului, iar informaţiile introduse se corelează automat cu alte secţiuni, în funcţie de tipul bugetului, după caz.

Astfel, sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+ asigură o utilizare facilă, transparentă, nediscriminatorie şi simplificată la fondurile europene, având ca obiective principale: reducerea birocraţiei pentru beneficiari; reducerea duratei proceselor de evaluare, selecţie şi contractare, pentru respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de reglementările legale aplicabile în domeniu; eficientizarea procesului de implementare şi monitorizare a proiectelor de către autorităţile responsabile.

"Sistemul informatic se accesează prin intermediul linkului https://mysmis2021.gov.ro. Potenţialii beneficiari pot accesa contul unic pentru a introduce deja documentele preliminare necesare procesului de accesare a fondurilor europene. De asemenea, aceştia au acces la răspunsurile la întrebările frecvente ce apar în utilizarea aplicaţiei, precum şi un sistem de Helpdesk prin care vor putea obţine rapid răspunsuri la întrebări", se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, MIPE a publicat calendarul consolidat al apelurilor de proiecte în 2023, pentru programele cu finanţare din fonduri europene, care să permită o corelare a diferitelor surse, atât din Politica de Coeziune 2021-2027, cât şi din PNRR.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”