Oamenii de afaceri romani - buni tehnicieni, slabi manageri
0Cei mai multi romani aflati in functii de conducere sunt foarte competenti din punct de vedere tehnic, dar nu au pregatirea necesara unui bun manager, a apreciat, ieri, presedintele Asociatiei
Cei mai multi romani aflati in functii de conducere sunt foarte competenti din punct de vedere tehnic, dar nu au pregatirea necesara unui bun manager, a apreciat, ieri, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri Canadieni din Romania, John Saroudis. In plus, el a aratat ca firmele romanesti nu recunosc importanta unor studii postuniversitare de tip MBA (Master of Business Administration). "Companiile romanesti angajeaza directori pentru specializarile pe care le au, sperand ca in timp sa se dovedeasca si buni manageri", a mai spus Saroudis. Importanta aptitudinilor de management a fost relevata in ultimii 30 de ani de o serie de cercetari, care au aratat ca, o data cu cresterea gradului de risc al mediului economic - cum este cazul tarilor in tranzitie, deci si al Romaniei - sporeste si nevoia de manageri pregatiti in acest sens. "In economiile traditionale, experienta manageriala a devenit extrem de importanta pentru garantarea succesului unei companii, iar educatia in domeniul afacerilor ocupa o pozitie-cheie in sistemul de invatamant", a afirmat Michel Patry, profesor la Scoala de Inalte Studii Comerciale din Montreal. Institutia canadiana si Universitatea din Ottawa deruleaza impreuna cu Academia de Studii Economice din Bucuresti un program MBA romano-canadian. Initiat in 1994, programul are pana in prezent peste 400 de absolventi. "Dintre acestia, doar 10% au ales sa paraseasca Romania dupa absolvire. Aproape o treime lucreaza in domeniul serviciilor financiare, alte sectoare pentru care opteaza absolventii MBA fiind cel al tehnologiei informatiei si telecomunicatiilor, dar si marketingul si sectorul comercial", a precizat Patry. El a adaugat ca 33% din totalul absolventilor ajung sa detina pozitii de management mediu, 27% de varf, 11% isi deschid propria afacere, iar 26% lucreaza in expertiza si consultanta. "Succesul economiilor in tranzitie depinde de capacitatea lor de a dezvolta managerii de care au nevoie, iar cererea educationala in domeniul afacerilor va continua sa creasca rapid in perioada urmatoare", a conchis profesorul canadian. La randul sau, Paul Andre Michaud, managing partner la Deloitte Romania, a apreciat ca orice organizatie ar trebui sa aloce aproximativ 5% din veniturile anuale pentru traininguri ale angajatilor.