Oamenii de afaceri americani: Nu poţi ierta pe cineva de datorii! I-ai discrimina pe cei care şi le plătesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu poţi ierta pe cineva de datorii, fără un temei justificat, pentru că s-ar crea un comportament nesănătos faţă de cei care-şi plătesc la timp dările, a declarat joi preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), Ionuţ Simion.

"Să aduci o amnistie fiscală prin care să ierţi pe cineva de datorii înseamnă să nedreptăţeşti, fără să existe un temei justificat în baza căruia unii au plătit şi alţii nu, creează un dezechilibru major şi încurajează un comportament nesănătos. Dacă s-a dat o amnistie fiscală acum, înseamnă că se aşteaptă să se dea o amnistie fiscală şi mai târziu: "Hai să nu mai plătim!". 

Mediul de afaceri nu susţine amnistii fiscale decât în cazuri bine justificate, care au un sens economic şi stimulează comportamentul corect al contribuabililor şi nu oportunităţi. Am militat pentru amnistie în 2015. În contextul în care legea era contradictorie. Una spunea Codul fiscal, alta spuneau normele. Era nevoie de o punte de legătură. Cei care primeau 15 lei alocaţie trebuiau să plătească 500 de lei contribuţie la asigurări sociale de sănătate. Aceea era legea, plăteai la nivelul salariului minim. Acelea erau momente şi motive pentru care noi, mediul de afaceri, am susţinut necesitatea unei amnistii fiscale", a afirmat Simion, citat de Agerpres.

La începutul lunii, ministrul Finanţelor Publice declara că proiectul restructurării financiare (amnistia fiscală) va fi prezentat public "săptămâna aceasta sau cea viitoare", fiind o măsură care trebuie luată cât mai rapid pentru a produce efecte în economie.

"Restructurarea financiară, am promis şi da, este o măsură în care, la fel, eu cred foarte mult că va fi de foarte mare ajutor în economie. Este un proiect de act normativ deja, s-a lucrat la acesta, o să discutăm şi cu doamna preşedinte (preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu - n. r.) acum să vedem ce mai este de adus. Sunt mai multe variante. Au venit colegii cu fel de fel de propuneri foarte bune, interesante în acest sens. Noi am spus în luna mai că vom ieşi public să prezentăm proiectul, cel puţin. Va trebui să ieşim, dacă nu săptămâna acesta, săptămâna viitoare va trebui să ieşim să prezentăm public", a spus Teodorovici.

Anterior, la începutul lunii mai, Teodorovici spunea că amnistia fiscală priveşte atât firmele de stat, cât şi societăţile comerciale cu capital privat.

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €