Zboruri Wizz Air, anulate sâmbătă din cauza grevei din Italia. Recomandări pentru pasageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 15 iulie, sunt planificate greve ale personalului de handling la sol în toată Italia, ceea ce ar putea afecta serios pasagerii care și-au rezervat bilete de avion, avertizează Wizz Air.

Greva din Italia ar putea afecta o parte din zborurile din și spre România

„Deoarece sunt planificate greve ale personalului de handling la sol în toată Italia pe 15 iulie, Wizz Air dorește să informeze că durata călătoriei către aeroporturi, check-in-ul și controalele de securitate pot dura mai mult decât de obicei. Recomandăm cu insistență pasagerilor să își planifice în consecință și să aloce suficient timp pentru a ajunge la aeroport și a efectua toate formalitățile necesare la biroul de check-in, la controlul de securitate și la poarta de îmbarcare. Chiar dacă grevele sunt în afara controlului nostru, Wizz Air face tot posibilul pentru a minimiza perturbările. Cu toate acestea, compania aeriană este, din păcate, nevoită să anuleze în această zi o serie de zboruri din și spre Italia, care nu vor fi gestionate de către furnizori. Wizz Air le oferă pasagerilor afectați opțiunea rambursării sau a reprogramării.

În cazul în care un pasager și-a rezervat biletul prin intermediul unei agenții/unui terț, recomandăm să ia legătura cu agentul pentru a fi informat în timp util cu privire la situația zborului său. De asemenea, le recomandăm pasagerilor să verifice funcția Flight Status de pe website-ul nostru sau din aplicația Wizz Air pentru a verifica starea zborului înainte de a se deplasa la aeroport.”

Ce pot face pasagerii ale căror zboruri au întârziat mai mult de 5 ore

În dimineața zilei de joi, Wizz Air a reamintit pasagerilor că, în cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, aceștia au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului, în limita locurilor disponibile, să primească rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de WIZZ credit pentru rezervările viitoare, sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului.

Ce pot face pasagerii în cazul anulărilor

În cazul anulărilor, pasagerii au aceleași opțiuni de reprogramare sau rambursare, pe care le pot accesa online. „Pasagerii afectați de anulări își pot reprograma călătoria online gratuit pe zboruri ulterioare, în limita locurilor disponibile, accesând contul Wizz Air, conform instrucțiunilor comunicate în notificarea trimisă prin e-mail. Pasagerii care au nevoie de asistență pentru reprogramarea zborului Wizz Air pot contacta Centrul telefonic pentru asistență specială și solicita ajutor la numărul de telefon cu tarif normal, indicat pentru fiecare țară”, a informat compania.

Pasagerii afectați de astfel de întârzieri semnificative sau de anulări sunt informați cu privire la orice modificare a zborului prin intermediul aplicației mobile, prin SMS și e-mail și pot obține asistență de la agenții de handling din aeroport responsabili de zborul respectiv.

De asemenea, compania aeriană recomandă rezervarea biletelor direct la Wizz Air, pentru a primi în timp util toate informaţiile necesare despre posibilele modificări şi ce acţiuni pot întreprinde pentru zborurile lor afectate, dar și pentru a beneficia de soluţiile self-service rapide şi disponibile non-stop, aflate la dispoziţia pasagerilor.

Ce se întâmplă dacă agenții de handling nu găsesc camere la hotel

Totodată, în conformitate cu legislația europeană și politica companiei, Wizz Air asigură cazarea peste noapte a pasagerilor într-un hotel, în cazul zborurilor anulate sau redirecționate către o altă destinație decât cea inițială, precum și transferul pasagerilor între aeroport și hotel. Atunci când următorul zbor Wizz Air către destinația inițială este efectuat la o dată ulterioară, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru zilele premergătoare zborului respectiv. În cazul reprogramării zborului și achiziționării unui nou bilet de la un alt operator aerian, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru o singură noapte.

În cazul în care disponibilitatea redusă și imposibilitatea agenților de handling de a găsi camere de hotel nu permit cazarea pasagerilor, aceștia sunt informați printr-un e-mail că pot căuta soluții de cazare pe cont propriu, având ulterior opțiunea să solicite pe website-ul companiei aeriene restituirea sumei achitate, într-o valoare rezonabilă, pe baza documentelor care atestă rezervarea camerei(lor) de hotel. De asemenea, în cazul întârzierilor mai mari de două ore, pasagerii au dreptul la vouchere pentru apă și alimente cu o valoare proporțională cu durata întârzierii.

În situația perturbării operațiunilor, cauzele pot fi de natură obiectivă (condiții meteo, greve ale personalului aeroportuar sau ale controlorilor de trafic aerian, bird strikes, probleme de handling cu bagajele sau lipsa de personal la nivelul agenților de handling, probleme în fluxul de verificare de securitate etc.) sau subiectivă (verificările tehnice neplanificate, blocaje operaționale etc.).

„În momentul când apare o situație neprevăzută, fie de natură subiectivă, fie obiectivă, Wizz Air face întotdeauna eforturi pentru a limita întârzierile și pentru a evita anularea unui zbor. Întârzierea sau anularea oricărui zbor este ultima decizie luată după ce toate eforturile posibile au fost depuse pentru operarea normală a zborului respectiv. Prioritatea companiei este siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor sale”, arată Wizz Air.

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Salvator de vieți cu normă întreagă și sculptor cu har. „E ceva care te cheamă, asta simt eu”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla