O nouă vamă rutieră şi lotul II din autostrada Nădlac-Arad vor fi inaugurate la 11 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constructorii autostrăzii spun că tronsonul este pregătit pentru circulaţie

Lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, dar şi noul punct de control de la graniţă vor fi inaugurate în 11 iulie, când se va face joncţiunea cu autostrada din Ungaria, la eveniment fiind aşteptaţi premierul Victor Ponta şi omologul său din Ungaria, Orban Viktor.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Bogdan Cotârlici, a declarat miercuri că autorităţile române şi ungare au stabilit ca în data de 11 iulie să fie deschisă la graniţă autostrada pan-europeană.

Noul tronson are 10 kilometri

Conform aceleiaşi surse, citate de Mediafax, a fost amenajat noul punct de control de la frontieră, iar în aceeaşi zi va fi deschis circulaţiei lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad, dar şi segmentul de autostradă din Ungaria, cuprins între frontieră şi Mako.

Reprezentanţii consorţiului care au realizat lucrările la autostradă spun că sunt pregătiţi pentru deschiderea circulaţiei.

Lotul II din Autostrada Nădlac-Arad are o lungime de 16 kilometri, însă şase kilometri au fost deschişi circulaţiei în luna decembrie 2014, odată cu primul lot, pentru a exista legătură între DN 7 şi şoseaua de mare viteză.

Astfel, CNADNR va deschide traficului cei zece kilometri rămaşi, cuprinşi între DN 7 Pecica şi Arad.

O istorie controversată

Construcţia Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat iniţial de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.

Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.

CNADNR a reziliat, la finele anului 2012, contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, şi a atribuit, în decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.

CNADNR a reziliat în vara anului trecut şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului al doilea, după falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%.

Lotul al doilea al autostrăzii Nădlac-Arad, în lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germană Astaldi - Max Boegl.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică