O normă nouă a CNVM debusolează investitorii în acţiuni SIF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) au înregistrat ieri o creştere de aproape 7%, pe fondul publicării de către CNVM a unui proiect de instrucţiune, interpretat de

Acţiunile Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) au înregistrat ieri o creştere de aproape 7%, pe fondul publicării de către CNVM a unui proiect de instrucţiune, interpretat de majoritatea investitorilor că ar elimina pragul de deţinere la SIFuri.
"Titlurile SIF au înregistrat ieri creşteri violente, datorită unei presiuni foarte ridicate din partea cumpărătorilor. Reacţia acestora a venit pe fondul publicării de către CNVM a unui proiect de regulament ce prevede limitarea drepturilor de vot la 1% din capitalul social, fără însă să fie prevăzută obligativitatea vânzării titlurilor care depăşesc acest prag", a declarat, pentru Adevărul, Liviu Avram, broker la Prime Transaction. La rândul său, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, afirmă: "Faptul că în proiectul de normă nu este prevăzută obligativitatea vânzării, de către cei care deţin peste 1% din capitalul SIF, a acţiunilor care depăşesc această limită lasă loc la interpretări. Norma vine în completarea legii, lucru ce poate fi invocat de către investitorii în acţiuni SIF, şi astfel se ajunge la conflicte, a mai precizat Dan Paul.
Reprezentanţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare susţin însă că nu este vorba de o eliminare a pragului de deţinere. "Norma CNVM nu poate să extindă cadrul legal. Este vorba doar de detalierea aspectelor legate de suspendarea drepturilor de vot, şi nu de eliminarea pragului de deţinere", afirmă Paul Miclăuş, vicepreşedintele CNVM. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de Narcisa Fătu, avocat la Boştină şi Asociaţii. "Proiectul de instrucţiune reglementează numai problema drepturilor de vot. Prevederile legislative privind limitarea deţinerilor de acţiuni SIF la 1% din capitalul social rămân în continuare în vigoare", afirmă Narcisa Fătu. Astfel, în cazul depăşirii pragului de 1%, investitorul respectiv este obligat ca, în termen de trei luni, să vândă excedentul de acţiuni. "Suspendarea drepturilor de vot reprezintă doar o sancţiune în subsidiar", afirmă Fătu.
Acţiunea concertată, imposibil de controlat
Dincolo de confuziile create în rândul investitorilor, proiectul de normă publicat de CNVM nu descrie un mecanism privind identificarea persoanelor care acţionează concertat. "Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu are instrumente pentru a putea verifica dacă două persoane acţionează concertat", precizează Paul Miclăuş. Potrivit proiectului de instrucţiune, persoanele care acţionează concertat trebuie depună o declaraţie pe propria răspundere privind acţiunile SIF deţinute.
Astfel că, practic, "respectarea" pragului de deţinere la SIFuri rămâne la latitudinea investitorilor. Totuşi, în cazul în care aceştia sunt prinşi, riscă amenzi de 5.000 lei persoanele fizice şi între 0,5%-5% din capitalul social vărsat persoanele juridice. Un investitor care îşi "permite" să cumpere mai bine de 1% dintrun SIF, este greu de crezut că va fi "speriat" de cuantumul acestor amenzi. Cu titlu de exemplu, o persoană poate să înfiinţeze mai multe microîntreprintreri, înregistrate ca societăţi cu răspundere limitată, fiecare cu un capital social de 200 de lei. Presupunând că cineva are 100 de astfel de societăţi cu care preia un SIF. În acest caz, amenda maximă ar fi de 1.000 de lei. Iar pentru o persoană care şia permis să cumpere un SIF (n. red. valoarea de piaţă a celor cinci SIFuri depăşeşte 66 miliarde de lei), este evident că o astfel de amendă nu incomodează.
În concluzie, putem spune că problema reală este de fapt găsirea, de către CNVM, a unei metode de a identifica acţiunea concertată. În nici un caz a lăsa la latitudinea investitorilor nu este cea mai bună soluţie. Dovadă că şi până acum o serie de afacerişti locali au ajuns să deţină cote importante din capitalul SIFurilor.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul