O modificare aparent banală ar putea scădea salariile românilor cu 20%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O modificare aparent banală a sistemului de contribuţii i-ar putea costa pe angajaţi o cincime din salariu. Deşi Ministerul Finanţelor Publice susţine că veniturile nete nu vor fi afectate, calculele arată că singurul lucru care poate împiedica scăderea este con­curenţa de pe piaţa forţei de muncă.

Să defalcăm din start lucrurile. Cele mai importante trei contribuţii achitate în prezent de angajaţii şi angajatorii din România sunt cele de asigurări sociale (pensii) – CAS, de asigurări de sănătate – CASS şi de şomaj. La acestea se mai adaugă contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale (0,85%) şi cea de la fondul de risc şi accidente (0,4%), plătite doar de angajator. Astfel, valoa­rea totală a contribuţiilor datorate de un angajat se ridică la 39,25% din salariul brut, din care el achită 16,5% (se re­ţine la sursă tot de angajator), dife­renţa fiind plătită de angajatori.

Începând de anul viitor, sarcina plăţii acestor contribuţii le va reveni doar an­ga­jaţilor, responsabilitatea angajatorilor fiind doar una administrativă, de a re­ţine în continuare sumele respective, reiese din declaraţiile oficiale. Ministe­rul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, de asemenea, că valoarea totală a acestor contribuţii va fi redusă la 35%. Prin urmare, angajatul câştigă 4,25%, dar pierde cei 21,5% plătiţi până acum de angajatori. Trăgând linie şi adunând, rezultă o pierdere de 17,25% din salariul brut.

Citiţi continuarea articolului pe www.newmoney.ro

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate