O importantă agenție online de turism din România a fost vândută. Cine a cumpărat 80% din acțiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O importantă agenție online de turism din România, cu prezență și în Polonia, Bulgaria și Moldova, anunță achiziția unei participații de 80% din capitalul său de către unul dintre cei mai importanți manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală și de Est.

O importantă agenție online de turism din România a fost vândută

Resource Partners, unul dintre cei mai importanți manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală și de Est, își consolidează prezența pe piața românească prin achiziția a 80% din capitalul grupului ITH, din care fac parte Vola.ro din România, cu prezență inclusiv în Bulgaria și Republica Moldova, și FRU.pl în Polonia.

Având peste 15 ani de experiență în domeniu, Resource Partners investește în companii cu perspective de creștere rapidă și un management experimentat, pe care le sprijină în scalarea organică și prin efectuarea de achiziții.

Resource Partners a sprijinit un management buyout condus de echipa de leadership existentă. Această tranzacție creează noi oportunități pentru dezvoltarea grupului din care face parte Vola.ro și consolidează rolul pieței din România ca punct central al activităților grupului. Ca parte a acestei strategii, fondurile de growth capital 3TS Capital Partners și Catalyst România au ieșit din acționariatul companiei, împreună cu doi dintre co-fondatorii polonezi ai grupului. Daniel Truică păstrează o participație minoritară semnificativă și va continua să conducă direcția strategică a grupului în calitate de CEO.

În plus, Resource Partners păstrează și susține întreaga echipă de management, decizie care reprezintă un vot de încredere în capacitatea acesteia de a continua succesul și dezvoltarea companiei. De asemenea, alți membri ai echipei de management au devenit acționari, gest ce întărește angajamentul echipei față de succesul continuu al companiei.

Daniel Truică, CEO-ul Vola.ro a declarat: „Această tranzacție marchează un nou capitol pentru Vola.ro, în care ne vom concentra pe creștere și extindere pe noi piețe din Europa. Este pentru a doua oară în istoria Vola.ro când un investitor instituțional ne validează modelul de business și perspectivele de creștere, ceea ce ne onorează. Le mulțumim investitorilor care ne-au sprijinit în trecut și suntem entuziasmați că echipa Resource Partners ni se alătură în misiunea noastră de a simplifica rezervarea zborurilor prin tehnologie și produse inovatoare”.

Aleksander Kacprzyk, Managing Partner la Resource Partners, a declarat: „Prima investiție pe piața din România din fondul III gestionat de Resource Partners este un moment important în care avem ocazia săa demonstrăm public angajamentul nostru față de această piață. Vola.ro este liderul detașat al industriei de turism online din România. De-a lungul timpului, compania a demonstrat o capacitate extraordinară de a-și inova modelul de business și a devenit un pionier al industriei de travel. În continuare, compania va beneficia de experiența noastră ca investitori în sectorul de consumer goods & services, cu precădere în verticala de eCommerce și grupul ITH își va consolida și extinde poziția de lider în regiune, accelerând expansiunea atât geografică, cât și de produs. Suntem încrezători că împreună cu Daniel și echipa ITH vom atinge aceste obiective ambițioase.”

„În ciuda dificultăților din ultima perioadă, industria de travel s-a dovedit a fi rezilientă în fața provocărilor macroeconomice, iar traficul aerian a depășit nivelul din 2019 în România și Polonia, cele două piețe cheie ale grupului din care face parte Vola.ro. Vedem un potențial imens în piața de turism online, și suntem dedicați să sprijinim managementul în valorificarea oportunităților de inovație și digitalizare pe care aceasta le prezintă.” a declarat Miruna Popa, Investment Manager la Resource Partners.

Într-o perioadă de transformare rapidă a industriei turismului, influențată de avansul tehnologic și de schimbările în comportamentul consumatorilor, mai ales în contextul post-pandemic, grupul ITH a demonstrat capacități de adaptare remarcabile înregistrând constant creșteri de peste 40% în cifra de afaceri.

În ultimii ani, brandul Vola a depășit granițele României și devine un nume de referință în Europa Centrală și de Est, aducând în piața internațională aceleași soluții inovatoare care oferă clienților flexibilitate și protecție în planificarea călătoriilor ceea ce i-a permis să-și mențină relevanța pe piața regională și să consolideze încrederea clienților în serviciile sale. Acum își propune să se extindă în piețe noi, urmărind să devină un lider recunoscut pe scena internațională a serviciilor de turism. Achiziția realizată de către Resource Partners oferă companiei sprijinul necesar pentru a-și scala operațiunile.

Suntem mândri că am făcut parte din călătoria remarcabilă a ITH”, a declarat Zbigniew Lapinski, Senior Partner la 3TS Capital Partners. „Compania a gestionat excepțional provocările din perioada Covid, poziționându-se astfel încât să profite pe deplin de tendința ascendentă din sectorul turismului post-pandemic. Suntem încântați că Vola.ro a câștigat un nou partener puternic în Resource Partners, care îi va sprijini continuarea expansiunii către următorul nivel.”

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică