O bancă micşorează ratele la împrumuturile în franci elveţieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai cunoscute bănci din România a anunţat vineri că a decis să micşoreze ratele la împrumuturile în franci elveţieni.

Banca Transilvania (BT) elimină comisionul de administrare pentru întreg portofoliul de credite în franci elveţieni preluat de la Bancpost, în urma negocierilor purtate cu Asociaţia Credere în ianuarie 2020, a informat banca printr-un comunicat.

"Vorbim despre un număr de 381 de contracte de credit care vor beneficia de eliminarea comisionului de administrare de 0,1% aplicat ca procent la soldul creditului, fapt care se transpune într-o diminuare a ratei lunare cu circa 15%. Măsura va fi implementată automat începând cu mai 2020 şi este aplicabilă strict pentru viitor", susţin reprezentanţii Asociaţiei Credere.

Potrivit sursei citate, pentru creditele în franci elveţieni, comisionul lunar de administrare a reprezentat "o sumă considerabilă" din rata lunară plătită de fiecare debitor. "Prin eliminarea acestuia până la maturitatea creditelor, fiecare debitor salvează mii de franci elveţieni", se mai spune în comunicat.

Banca Transilvania va realiza în perioada următoare o analiză asupra dobânzilor aplicabile începând cu implementarea OUG 50/2010, în vederea identificării unor măsuri suplimentare de diminuare a ratelor împrumutaţilor în franci elveţieni.

Banca Transilvania nu a acordat împrumuturi în franci elveţieni, acest portofoliu fiind dobândit în urma achiziţionării Volksbank şi Bancpost.

Totodată, Banca Transilvania a fost singura care a dat curs invitaţiei noastre şi a venit şi cu soluţii concrete în sprijinul împrumutaţilor în franci elveţieni, la negociere fiind invitate toate băncile care au acordat/preluat împrumuturi în franci elveţieni. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie