Nuclearelectrica va organiza o nouă licitaţie pentru a cumpăra uraniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării

Compania de stat Nuclearelectrica va organiza o nouă licitaţie pentru achiziţia de uraniu necesar funcţionării celor două reactoare ale centralei de la Cernavodă, a declarat Daniela Lulache, directorul general al producătorului de energie. Nuclearelectrica importă uraniu din Canada din acest an, după ce Compania Naţională a Uraniului (CNU) a cerut un preţ cu 76% mai mare decât cel agreat în contractul din 2014.

„Vom iniţia o nouă procedură pentru asigurarea necesarului de uraniu pentru anul 2017“, a spus Lulache, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice, potrivit News.ro.

Nuclearelectrica a reziliat în decembrie 2015 contractul cu Compania Naţională a Uraniului, deoarece preţul cerut de CNU a fost mult mai mare decât preţul de piaţă şi cu 76% mai mare decât preţul agreat prin contract în 2014. Astfel, din acest an, SNN a început să importe uraniu din Canada, de la compania Cameco Inc.

Nuclearelectrica a încheiat până acum două contracte de câte şase luni cu firma canadiană, pentru a da posibilitatea Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) să participe la licitaţie.

În ceea ce priveşte negocierile dintre statul român şi compania China General Nuclear Power Corporation (CGN) privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, Lulache spune că acestea vor continua până la 20 decembrie. „Negocierile cu CGN sunt aproape de final. Suntem încrezători că se vor finaliza în termenul aprobat în AGA, 20 decemrnie“, a spus Lulache.

În primele nouă luni, Nuclearelectrica a realizat venituri din exploatare de 1,19 miliarde de lei, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 1,15 miliarde de lei reprezintă veniturile din vânzarea energei electrice. Acţionarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor. Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model