Nuclearelectrica a intrat în parteneriat cu Forumul Economic Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SN Nuclearelectrica SA („SNN”)  este prima companie românească care a aderat la Forumul Economic Mondial ca membru în două domenii strategice: Platforma pentru Modelarea Viitorului Materialelor şi Infrastructurii Energetice şi Iniţiativa de Parteneriat Împotriva Corupţiei.

În calitatea sa de producător strategic de energie, dezvoltator de noi capacităţi nucleare prin intermediul Unităţilor Nucleare CANDU, susţinător al inovaţiei prin evaluarea şi angajarea potenţială a Reactoarelor Modulare Mici („SMR”) în efortul de a îndeplini obiectivele de decarbonizare, SNN urmăreşte îndeaproape creşterea gradului de conştientizare cu privire la surse de energie curată şi rolul acestora în îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare, dezvoltarea relaţiilor economice şi de afaceri, accesarea studiilor şi analizelor, modernizarea şi îmbunătăţirea constantă a proceselor şi guvernanţei corporative.

„Apreciem foarte mult parteneriatul cu Forumul Economic Mondial şi aşteptăm cu nerăbdare o cooperare avantajoasă şi fructuoasă! SNN îşi propune să îşi dezvolte expertiza de bază integrată, să devină o parte activă în captarea şi generarea iniţiativelor de dezvoltare cu un impact economic, social şi organizaţional semnificativ, pentru a evalua noi oportunităţi de cooperare, extindere şi dezvoltare. Având în vedere proiectele noastre majore de investiţii, căutăm, de asemenea, rezilienta şi  know-how economic şi financiar mai puternic. Deoarece atât Forumul Economic Mondial, cât şi SNN sunt interesaţi şi promovează programe de reducere a emisiilor de CO2, ne angajăm să valorificăm tendinţa de inovare şi soluţiile curate pentru a produce energie”-Cosmin Ghita, Director Executiv

Roberto Bocca, Şeful Platformei pentru Modelarea Viitorului Energiei, Materialelor şi Infrastructurii la Forumul Economic Mondial, a declarat: „suntem încântaţi că SN Nuclearelectrica SA se alătură platformei Energie, Materiale şi Infrastructură a Forumului, care lucrează la abordarea problemelor critice care modelează sistemul energetic global. Fiind prima companie din România, parteneriatul reflectă o oportunitate de a construi alianţe public-private şi colaborarea multi-părţi interesate în sectorul energetic.”

Întrucât Nuclearelectrica este o companie cotată la Bursa de Valori Bucureşti şi angajată să-şi consolideze standardele de Mediu, Sociale şi de Guvernanţă, interesul său acoperă şi evaluarea comparativă ESG ca o abordare de guvernanţă corporativă pentru a satisface interesele comunităţii investitorilor.

După 25 de ani de la punerea în funcţiune a primului reactor nuclear, Nuclearelectrica asigură aproximativ 20% din cererea de consum şi 33% din energia curată la nivel naţional. În 25 de ani, Nuclearelectrica a livrat peste 200 de milioane de MWh către reţeaua electrică naţională la un factor de capacitate de peste 90%, evitând eliberarea în atmosferă a peste 170 de milioane de tone de CO2.

În scenariile analizate de Agenţia Internaţională pentru Energie, cererea de energie va creşte cu 2,1% pe an până în 2040, în special în ţările dezvoltate. Se estimează că ponderea energiilor cu emisii zero de carbon va creşte de la 36% în prezent la 52% până în 2040. România susţine obiectivele de mediu ale Uniunii Europene care vizează atingerea zero emisii de carbon până în 2050. Ţinta de decarbonizare care urmează să fie atinsă până în 2030, etapa intermediară, a fost accelerată de la 40% la 55%. Acest obiectiv ambiţios nu poate fi atins fără utilizarea tuturor energiilor cu emisii reduse de carbon, în special a energiei nucleare. Astfel, ţinta asumată de România este reducerea emisiilor de CO2 cu 43,9% până în 2030 comparativ cu nivelul acestora din 2005. De asemenea, România îşi propune să reducă dependenţa de importurile de energie de la 20,8% astăzi la 17,8% până în 2030 ceea ce înseamnă investiţii susţinute în capacităţi de producţie fără emisii de carbon sau tranziţie, cu producţie de bază pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic naţional. 

Misiunea Nuclearelectrica este de a genera energie curată la standarde înalte de excelenţă şi viziunea sa este de a construi un viitor durabil pentru generaţiile următoare. Prin urmare, compania se bazează  pe o guvernanţă corporativă puternică şi urmareste prin proiecte strategice de investiţii să îndeplinească obiectivele de decarbonizare şi să reducă emisiile de CO2, creând noi locuri de muncă şi dezvoltând o nouă generaţie de specialişti. De aceea, parteneriatul cu Forumul Economic Mondial, o organizaţie strategică globală, reprezintă o oportunitate de creştere.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare