„Nu pot să ofer un salariu de 5.000 de lei net!” – Mesajul unui antreprenor care a divizat internetul

Începutul anului 2026 a fost unul de coșmar pentru multe afaceri mici, afectate de creșterea cheltuielilor și de costurile angajărilor. Mulți români s-au plâns că le este din ce în ce mai dificil să ofere salarii decente, reclamând povara taxelor cerute de stat.

Peste 12.000 de firme au fost radiate, iar alte peste 3.000 și-au suspendat activitatea ori au intrat în insolvență de la începutul anului 2026, iar numărul acestora a fost în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, arată statisticile publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Cheltuielile tot mai mari, taxele, dar și costurile salariale au generat probleme pentru societăți. Mulți români vorbesc despre dificultățile de a păstra angajații în firmele mici, reclamând că le este tot mai greu să le ofere salarii decente în societăți cu puțini salariați și venituri reduse.

Mesajul unui român, care s-a plâns că nu a reușit să ofere unui angajat un salariu net de 5.000 de lei, a stârnit un val de reacții pe platforma Reddit.

Patronii se plâng de costurile salariale

El a povestit că a vrut să angajeze un muncitor și să îi ofere un salariu net de 5.000 de lei, însă, când a calculat costul total suportat de firmă, a ajuns la concluzia că suma reală urcă la circa 8.700–8.800 de lei. Antreprenorul a adăugat că, în aceste condiții, un angajat ar trebui să producă mult peste costul său salarial pentru ca decizia să fie sustenabilă pentru afacere.

„Mă întrebam cât trebuie să producă angajatul ca să fie sustenabil. Dacă vrei să fii în siguranță ca business, cred că minimum 8.800 de lei, ca să-și acopere costul, iar realist trebuie să producă dublu, adică 17.000 de lei. Pentru profit și risc acoperit, mai degrabă ar trebui să producă de 2,5–3 ori mai mult, pentru că sunt și perioade rele, la care se adaugă costurile cu angajații care nu își acoperă salariile. Adică omul trebuie să-mi genereze 15.000–25.000 de lei ca să fie o decizie bună să-l angajez”, a calculat antreprenorul.

Românul adaugă că, în condițiile în care peste două treimi din costurile salariale ajung la stat, firmele mici nu mai sunt încurajate să angajeze cu contracte cu normă întreagă.

Ca răspuns la mesajul său, mulți internauți se plâng că munca în România este taxată prea mult. Unii susțin că, deși taxele sunt direcționate în principal către educație și sănătate, aceste servicii publice sunt ineficiente și de slabă calitate, motiv pentru care mulți contribuabili sunt nemulțumiți.

România, văzută ca o țară cu forță de muncă ieftină

Alt român observă că prea puțini oameni muncesc raportat la totalul populației, în timp ce statul trebuie să finanțeze multe cheltuieli sociale.

„Nu există o viziune pe termen lung. Cei aflați la conducere fac un joc al scaunelor, iar pentru fiecare este nepopular să ducă la capăt ce a început celălalt. Investitorii și firmele vin pentru forța de muncă ieftină. Este în interesul politicienilor să rămânem săraci, tocmai din cauza acestei lipse de viziune”, adaugă acesta.

La final, dă și un exemplu personal: o primă modestă oferită de angajator l-a costat pe acesta mult mai mult, din cauza taxelor.

„Patronul unde lucrez mi-a oferit o primă de 500 de lei, dar în realitate mi-a apărut că el a plătit peste 800 de lei ca eu să primesc banii ăia. A fost printre puținele momente când mi-a părut rău că am câștigat bani”, se plânge acesta.

Cheltuielile cu angajații nu se reduc la taxe și salariu

Unul dintre ei arată că, dincolo de cei aproximativ 8.500 de lei cât ar costa direct un salariu de 5.000 de lei net, firma mai suportă și alte cheltuieli: echipamente, instruire, chirie, eventuale beneficii extrasalariale, mașină, team-buildinguri și altele. El estimează costul real al unui astfel de angajat la minimum 10.000 de lei, putând urca mult peste această sumă.

„Asta înseamnă că cei care sunt productivi la 5.000 de lei net nu mai trebuie, dintr-odată, să facă doar 15.000, ci mai mult, ca să acopere și jobul. Altfel, toată lumea vrea să facă 10.000 de lei net, ca angajat, dar mulți nu își pun problema că nu prea au ce să ofere și nici n-ar vrea să tragă prea tare, ca și cum obiectivul patronului ar fi să aducă bani de acasă ca să îi plătească pe ei”, adaugă el.

Un român spune că, deși a avut firmă timp de aproape doi ani, nu a reușit să câștige nici măcar el mai mult decât salariul minim pe economie, cu atât mai puțin să își permită să plătească bine alți angajați.

Un antreprenor susține că a fost corect cu angajații: le-a dat salarii cât a putut de bune, nu i-a forțat la ore suplimentare și i-a ținut plătiți chiar și când firma mergea prost, dar acest lucru a adus afacerea spre faliment.

„A mers câțiva ani și am avut și profit suficient. Angajații au dus acasă, la familiile lor, salarii bune și prime, iar asta m-a bucurat. În ultimii ani au crescut taxele și costurile, iar, ca să meargă totul bine, nu am mai putut susține dezvoltarea firmei și nici să mai aduc oameni, iar concurența m-a afectat puternic. Iar la final i-am ținut cu același salariu, chiar dacă eram pe pierdere, până și-au găsit alt loc de muncă”, adaugă acesta.

Cât ar trebui să producă un angajat român

Unii români critică mentalitatea unor patroni români, pe care îi văd prea lacomi sau cu așteptări nerealiste de profit. Un român susține că, într-o afacere normală, este suficient ca un angajat să aducă firmei un câștig moderat peste costul său, nu neapărat de două sau trei ori mai mult.

„Dacă ai o afacere și un angajat îți aduce cu 15 până la 30 la sută mai mult decât cheltui pe el, aceea este o afacere excelentă în alte țări. Cu alte cuvinte, dacă un angajat te costă 8.800 de lei și îți aduce constant 11.500 de lei, aceea este o afacere foarte bună, însă românul vrea 25.000 de lei. Sunt firme în Vest care funcționează și cu un randament al investiției de 3–5 la sută, dar românul vrea minimum 200 la sută, altfel nu se ridică de pe canapea”, afirmă acesta.

Altcineva susține că patronii firmelor nu sunt întotdeauna victimele costurilor muncii. Acesta a dat exemplul unei firme mici de mobilă la comandă, cu trei angajați.

„Unul dintre ei lucrează la firma respectivă de 20 de ani. Ia în mână 4.200 de lei și stă câte 10 ore pe zi la muncă. Și, sincer, e muncă grea: să cari mobilă masivă până la etajul X, după o anumită vârstă, te cam termină”, adaugă acesta.

În schimb, dacă o bucătărie a costat 15.000 de lei, iar pentru realizarea ei firma a avut materiale de doar 7.500 de lei, diferența rămasă arată că firma poate acoperi salariile, mai ales dacă face 5–6 comenzi pe lună și are lucru asigurat pe șase luni.

„Dintr-o singură mobilă de bucătărie, patronul a scos salariul pentru doi dintre cei trei angajați, iar comenzile curg fără oprire. Au de lucru continuu și comenzi făcute deja pentru următoarele șase luni. Deci sunt firme mici în care angajații produc mult mai mult decât costurile susținerii lor”, concluzionează acesta.

Angajații, evaluați dincolo de profitul adus

Altcineva arată că, într-o firmă, nu toți angajații pot fi evaluați după cât „produc” direct. În timp ce, pentru posturile productive, acest calcul poate avea sens, în cazul angajaților din administrație sau suport, ca secretarele sau contabilii, costurile salariale trebuie incluse în cheltuielile generale ale companiei și recuperate prin prețul final al produselor și serviciilor.

„Angajatul nu trebuie să genereze nimic; datoria lui este să-și execute părticica din mărețul plan creat de angajator”, afirmă, ironic, un alt român.

Un alt român a ajuns la concluzia că micii antreprenori mai au șanse mai ales în domenii de nișă, unde pot vinde produse sau servicii mai speciale către clasa de mijloc și către oamenii cu venituri mari.

„Oamenii cu bani vor căuta produse și servicii personalizate, care nu pot fi produse în masă. În rest, pe piață mai rămâne loc doar pentru cei cu mult capital. Costurile fixe sunt enorme peste tot”, crede acesta.

Alți români cred că sunt multe domenii în care un angajat poate aduce direct valoare firmei sau poate justifica costurile salariale: transporturile, instalațiile casnice, construcțiile, activitățile din jurul instalațiilor de producție și comerțul sunt date ca exemple de sectoare în care munca salariaților se transformă direct în servicii, lucrări sau produse care generează venituri.