Noul Logan cu motor de 107 CP, pus în vânzare de mâine
0Compania Dacia lansează azi, pe piaţa românească, noua versiune a modelului Logan, echipată cu motor de 1,6 litri, 16 valve şi 107 CP. Noua versiune va fi disponibilă în reţeaua de dealeri
Compania Dacia lansează azi, pe piaţa românească, noua versiune a modelului Logan, echipată cu motor de 1,6 litri, 16 valve şi 107 CP.
Noua versiune va fi disponibilă în reţeaua de dealeri Dacia începând de mâine, 15 septembrie, când se vor prelua şi primele comenzi. În prezent, gama Logan dispune de trei grupuri motopropulsoare Renault: 1.4 l MPI (75 CP), 1.6 l MPI (90 CP), opt valve, şi 1.5 l dCi (65 CP). Compania Dacia a înregistrat în primul semestru al anului 2006 cele mai bune rezultate comerciale din istoria sa, vânzările la nivel mondial majorându-se cu 28,5%, faţă de perioada similară a anului precedent. În intervalul menţionat, producţia de autoturisme şi vehicule utilitare Dacia a totalizat 103.604 unităţi, din care 96.571 produse în România şi 7.033 produse în Maroc. La export, din producţia uzinei de la Mioveni, Dacia a vândut 40.166 automobile în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2006, cu 146,3% mai mult decât în primul semestru din 2005, când au fost comercializate 16.305 unităţi. Europa Occidentală a fost principala destinaţie de export pentru Logan, cu 20.124 unităţi înmatriculate.