Noul Guvern vrea un pact naţional pentru autostrăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de guvernare al viitorului Cabinet prevede asigurarea coerenţei şi continuităţii pe termen lung a lucrărilor de autostrăzi prin promovarea „Pactului Naţional Autostrăzile României", finanţat cu cel puţin 1% din PIB.

La infrastructura de transport, la obiective de guvernare este trecută şi refacerea infrastructurii feroviare simultan şi în concordanţă cu cea rutieră, "astfel încât cel puţin traficul greu de mărfuri să redevină atractiv pe transportul feroviar", precum şi dezvoltarea infrastructurii porturilor maritime româneşti astfel încât acestea să devină poarta maritimă din est a UE.

De asemenea, tot la acest capitol sunt trecute: îmbunătăţirea condiţiilor de trafic fluvial pe sectorul românesc al Dunării la nivel european; ocolirea localităţilor aglomerate prin realizarea unui program naţional de centuri ocolitoare; asigurarea unui nivel calitativ european până în anul 2012 a 80% din reţeaua de drumuri naţionale; asigurarea condiţiilor de transport aerian pasageri/marfă din toate regiunile ţării.

La capitolul transport rutier, Guvernul îşi propune reorganizarea activităţii de construcţie şi întreţinere a infrastructurii de transport rutier prin separarea în cadrul C.N.A.D.N.R. a activităţilor: de autostrăzi, de drumuri naţionale, de centuri ocolitoare.

Programul de guvernare prevede şi finalizarea lucrărilor de lărgire la 4 benzi a centurii existente a Bucureştiului, astfel încât să se poată ocoli atât prin nord, cât şi prin sud.

De asemenea, se doreşte înfiinţarea de centre logistice în regiunile de dezvoltare pentru stimularea transportului mixt cale ferată - rutier.

În ceea ce priveşte transportul naval, se doreşte construirea unui pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră în zona Agigea care să facă legătura cu autostrada A2 şi cu centura la nivel de autostradă a Municipiului Constanţa, dezvoltarea infrastructurii portului Constanţa prin construirea unui pod de legătură între ţărm şi insula artificială, precum şi dezvoltarea infrastructurii în porturile dunărene Moldova Nouă, Drobeta- Turnu Severin, Orşova, Calafat, Bechet, Giurgiu, Olteniţa.

La transportul aerian, dacă programul de guvernare al Cabinetului Boc I prevedea acordarea de asistenţă tehnică autorităţilor locale din judeţele Braşov, Alba, Galaţi, Brăila şi Bistriţa pentru construirea de noi aeroporturi, noul program de guvernare ia în calcul în acest sens numai judeţele Braşov şi Galaţi-Brăila.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul acordării sprijinului tehnic şi financiar pentru aeroporturile care deservesc zone cu potenţial economic ridicat (Suceava, Iaşi, Cluj, Craiova, Baia Mare, Tulcea) - cum era trecut în primă fază. Acum, în noul program de guvernare apar doar Suceava, Tulcea, Satu-Mare şi Baia Mare.

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi