Noua conducere a Metrorex propune suspendarea majorării salariilor până în 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Noua conducere a Metrorex a transmis, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii sindicatului salariaţilor de la metrou, că din cauza pierderilor foarte mari înregistrate în prezent, compania trebuie să suspende majorarea salarială de 18%, obţinută la negocierile de anul trecut, până în anul 2022.

Măsura propusă de conducerea Metrorex vine după ce compania a înregistrat, anul trecut, pierderi de 167 de milioane de lei, motiv pentru care Ministerul Transporturilor a cerut reducerea celtuielilor, transmite Digi24.

Astfel reprezentanţii Metrorex au transmis: ”Trebuie implementate măsuri adecvate pentru încadrarea în fondul stabilit în limitele legale”.

Sindicatul Liber Metrou precizează însă, că nu este de acord cu propunerea conducerii. „Directorul General a propus să renunţăm la un procent de 18% din salarii. În istoria de 42 de ani de exploatare a metroului nu s-a întâmplat aşa ceva şi nu putem fi de acord cu această propunere de a reduce vreun drept câştigat”, transmite sindicatul.

Conducerea Metrorex a fost preluată recent de Ştefan Paraschiv, propus de minstrul Cătălin Drulă. La momentul numirii, ministrul Trasporturilor transmitea că noul director trebuie să găsească soluţii pentru rezolvarea unor probleme urgente precum aprobarea bugetului companiei care permite păstrarea salariilor majorate cu 18% doar dacă se fac reduceri de personal.

La începutul lunii martie, ministrul Drulă anunţa finalizarea raportului Corpului de Control şi spunea că dacă Metrorex nu va prezenta un buget pentru anul acesta cu cheltuielile salariale la nivelul bugetului aprobat în 2020, atunci acesta nu va fi avizat. 

”Negocierea dintre conducerea Metrorex şi sindicat privind creşterea salariilor cu 18% putea să nu aibă loc anul trecut şi nu eram în situaţia de acum. Legea 55/2020 spune limpede: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă. Cu toate acestea, consiliul de administraţie de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceştia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei”, transmitea ministrul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie