Nou plan de reorganizare a ELCEN. În ce caz ar putea fi vândut către un investitor privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ELCEN se reorganizează după un nou plan

Un nou plan de reorganizare a Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a fost aprobat marţi, în urma votului exprimat în cadrul Adunării creditorilor.

„Mă bucur să văd că, în ciuda situaţiei extrem de tenisonate şi dificile din această perioadă, prin votul exprimat azi de principalul creditor – ANAF - statul român ne arată că are disponibilitatea şi capacitatea administrativă de a rezolva astfel de probleme suplimentare, dar fundamentale la rândul lor, în primul rând pentru oameni. Votul de astăzi reprezintă un pas important pentru cetăţenii Capitalei şi angajaţii ELCEN, dar şi pentru furnizorii şi colaboratorii companiei”, a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.

Principalele prevederi din planul de reorganizare aprobat:

- Introducerea unui termen de 6 luni de zile de la confirmarea planului de către Judecătorul Sindic în care statul român poate efectua transferul de afacere, prin Primăria Municipiului București (PMB) şi/sau Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În cazul în care statul român nu este interesat, activele ELCEN vor fi vândute către orice investitor privat care îndeplineşte cerinţele de business şi pe cele legale.

- Soluţia transferului de afacere poate fi implementată de statul român în trei variante:

·        de către Municipiul București sau o entitate desemnată de către aceasta în vederea realizării SACET - Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică;

·        de către Ministerul Economiei sau o entitate indicată de către acesta

·        de o societate nou creată cu participarea PMB și a Ministerului Economiei (în mod direct sau prin societățile subordonate acestora) în vederea preluării activelor ELCEN (și eventual și preluarea administrării rețelei de transport și distribuție de la RADET/C.M. Termoenergetica) pentru realizarea SACET.

- Recuperarea creanței ELCEN deținută împotriva RADET se va realiza pe cale judiciară, sens în care Administratorul Judiciar a procedat deja la formularea acțiunii în vederea angajării răspunderii PMB.

- Se va proceda la ajustarea bazei de impozitare a TVA (potrivit prevederilor art. 287 lit. d) Cod fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 30/2019), astfel încât ELCEN va recupera o suma de cca 526 milioane de lei, care va fi folosită ca sursă de finanţare a planului de reorganizare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală